În mințile multora dintre noi, luna noiembrie oferă imaginea suavă a cimitirelor noastre luminate de candelele aprinse la mormintele celor dragi. Aceste lumini atestă credința că cei care se odihnesc acolo au lăsat amintiri vii și prețioase în sufletele noastre. Ele ne invită totodată să ne desprindem de tumultul preocupărilor noastre și să petrecem câtva timp în rugăciune și în amintiri menite să ne aline și să ne întărească.
Ceea ce domină totuși în mod maiestuos luna noiembrie este sărbătoarea luminoasă a lui Isus Cristos, Regele Universului. Această sărbătoare reprezintă încununarea anului liturgic de-a lungul căruia am retrăit toate misterele mântuirii noastre: venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, activitatea lui de vestire a Evangheliei și de înnoire a creației prin Pătimirea, Moartea și Învierea lui glorioasă. De altfel, textul evanghelic al sărbătorii din acest an ni-l va înfățișa pe Isus agonizând pe cruce, moment în care el revelează adevărata natură a regalității sale: Unul din răufăcătorii răstigniți împreună cu Isus îl insulta zicând: „Nu ești tu Cristos? Salvează-te pe tine și pe noi!” Dar celălalt îl mustra, zicând: „Noi primim pe drept ceea ce merităm pentru faptele noastre, dar acesta n-a făcut niciun rău.” Apoi a spus: „Isuse, adu-ți aminte de mine când vei veni în împărăția ta!” Isus i-a răspuns: „Adevăr îți spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!”
Odată înviat și înălțat pe tronul său de mărire, la dreapta lui Dumnezeu Tatăl, Cristos primește stăpânirea și domnia peste întreg universul. El devine și Judecătorul care, la sfârșitul timpurilor, va răsplăti pe fiecare după faptele sale.
Cândva, autorul Psalmului 100 a descoperit în propria sa viață mântuirea înfăptuită de Domnul și a simțit că trebuie să dea mărturie și să celebreze public evenimentul salvator de care a beneficiat. El spune: Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului, slujiți Domnului cu bucurie, veniți înaintea lui cu strigăte de veselie! Să știți că Domnul este Dumnezeu: El ne-a făcut, ai lui suntem, poporul său și turma pășunii sale. Intrați pe porțile lui aducându-i mulțumire, intrați în curțile lui, cu cântări de laudă! Lăudați-l și binecuvântați numele lui! Căci bun este Domnul, îndurarea lui ține pe vecie și adevărul lui din neam în neam.
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 11/2025, Anul XXXVI, p. 24.

