„Dacă ți se întâmplă în viață să mături străzi, atunci mătură străzile așa cum a pictat Michelangelo tablouri. Mătură străzile așa cum a compus Beethoven muzică. Mătură străzile așa cum a scris Shakespeare poezie. Mătură străzile atât de bine, încât cetele de îngeri din cer și cele de pe pământ să trebuiască să se oprească și să spună: «Aici a trăit un măturător de stradă care și-a făcut bine datoria».” (Martin Luther King)
Munca face parte din viață, dar nu este viața omului (DOCAT 138). Punctul spre care ne invită DOCAT să ne aplecăm privirea și atenția este realitatea muncii.
Dezvoltarea însăși a doctrinei sociale a Bisericii a început odată cu răspunsul la provocările ce privesc chestiunea muncitorească. Astfel, prima enciclică socială, Rerum Novarum (Papa Leon al XIII-lea – 1891), vedea ca o lezare a demnității umane și a drepturilor sociale practica dominantă referitoare la salariu și muncă. Papa cerea să le fie dată muncitorilor partea lor dreaptă la bunăstarea economică crescândă și atrăgea insistent atenția privind pericolele unei lupte de clasă (DOCAT 141).
Venind în zilele noastre, prima întrebare ce ne vine în minte atunci când ne gândim la muncă este: „Omul e mai degrabă leneș? Sau dornic, dependent și avid după muncă și rezultatele ei?” Oricât de bizar ar părea, există mulți oameni (poate mult prea mulți și din ce în ce mai mulți) care par să trăiască numai pentru munca lor: workaholics. Misiunea noastră, a fiecărui creștin, este să conștientizăm și să arătăm lumii avertismentul Domnului: „pericolul de a ne lăsa înrobiți de muncă ne paște la tot pasul, dar scopul vieții nu este acela de a aduna cât mai mulți bani sau glorie, ci acela de a obține de la Dumnezeu viața veșnică prin rugăciune, liturgie și o activă iubire față de aproapele” (DOCAT 138).
Porunca referitoare la odihna duminicală, ne spune Biserica, este apogeul și sensul de excelență al învățăturii biblice despre muncă. Prin întreruperea muncii și celebrarea Sfintei Liturghii în zi de duminică, privirea omului este îndreptată către scopul adevărat al vieții sale. Introducerea poruncii sabatului slujește următoarelor două scopuri: scutirea omului pentru serviciul religios, dar și protecția celor săraci în fața exploatării din partea „stăpânilor” (cf. DOCAT 139). „Duminica este duminică tocmai prin faptul că nu costă nimic și – în sens economic – nu aduce nimic” (Robert Spaemann).
Lucrarea de față, ce o parcurgem împreună, propune și alte subiecte importante referitoare la muncă, cum ar fi: proprietatea privată, dreptul la muncă, oamenii aflați în raporturi precare de muncă, poziția Bisericii referitoare la munca prestată de copii, de femei, fenomenul migrației muncii, codul muncii, salariul drept, sindicatele… și multe alte subiecte interesante ce nu le putem cuprinde aici, dar vă invit să le citiți și să le aprofundați, căci „ne obosește munca pe care o părăsim, nu cea pe care o exercităm” (Marie von Ebner-Eschenbach).
Pr. Daniel-Gheorghiță Benchea
Actualitatea creştină, nr. 7/2020, Anul XXXI, p. 16.
