„Îți mulțumim că ne-ai învrednicit să stăm înaintea ta și să-ți slujim ție”. Așa ne rugăm la Rugăciunea euharistică (II), la Sfânta Liturghie, împreună cu credincioșii din primele secole care au compus această aducere de mulțumire. Astfel ne rugăm cu poporul Vechiului Legământ: textul este din Cartea Deuteronomului și se referă la alegerea tribului lui Levi, ca să stea înaintea Domnului și să-i slujească. Biserica de la început (Biserica primară) a ales aceste cuvinte pentru rugăciunea euharistică nu numai pentru a sublinia profunda unitate dintre Vechiul și Noul Testament, dar și pentru a evidenția noutatea preoției care izvorăște din comuniunea cu Cristos și cu Misterul său Pascal.
„Îți mulțumim că ne-ai învrednicit să stăm înaintea ta și să-ți slujim ție”. Astăzi aceste cuvinte dobândesc o nuanță aparte: îi mulțumim lui Dumnezeu, împreună cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan, pentru cei 35 de ani de slujire episcopală pe care Domnul i-a dăruit Excelenței Sale și care sunt, implicit, un dar și pentru noi. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că l-a chemat și l-a însoțit mereu pe acest drum de slujire, pentru că nimeni nu se face pe sine episcop și nimeni nu poate să împlinească în mod deplin această misiune in persona Christi fără ajutorul constant al lui Dumnezeu.
Astăzi vrem să-i mulțumim Înaltpreasfinției Sale și pentru că a spus mereu DA acestei slujiri, pentru că a exercitat ministerul episcopal cu bucurie și bunătate, cu hotărâre și fermitate, cu prudență și discernământ, călăuzind astfel poporul lui Dumnezeu care i-a fost încredințat.
Ce este în realitate episcopul?
Cuvântul vine din greacă – episkopos – și înseamnă, înainte de toate, supraveghetor. Biserica i-a dat termenului un sens nou, legându-l de cuvântul păstor, inserându-l astfel în tradiția biblică, unde Dumnezeu însuși se prezintă pe sine Păstor al lui Israel. Episcopul devine păstor, în sensul fidel și concret al termenului, atunci când, în Cristos, trăiește numai pentru turma sa. Adevăratul păstor – spune Cristos – își dă viața pentru turma sa. Dumnezeu însuși, Păstorul, în Cristos s-a făcut pe sine miel de jertfă, și astfel acea primă semnificație, de supraveghetor, este transformată căpătând atributul de responsabilitate, de iubire, de slujire şi de dăruire de sine. A fi episcop înseamnă a intra în această stare sufletească a lui Cristos. „Oile” – poporul credincios –, rămân ale lui Cristos: „Paște oile mele”, îi spune Mântuitorul lui Petru, căci a fi păstor înseamnă a păzi şi ocroti, a călăuzi ceea ce îi aparţine lui Dumnezeu.
Dar, dincolo de ocazia de a mulţumi Domnului pentru aniversarea, pe 8 decembrie, a consacrării Arhiepiscopului nostru, acest eveniment este o sărbătoare a Bisericii pentru că un episcop trăieşte şi acţionează trimis de Isus Cristos, căci a răspuns chemării Domnului, aşa cum a făcut-o odinioară Samuel: Iată-mă! El și-a pus mâinile în mâinile lui Dumnezeu pentru a fi la dispoziția Domnului, în această lume. În DA-ul slujirii episcopale, episcopul reînnoieşte cu o nouă profunzime şi amploare începutul chemării sale. Cuvintele lui Isus adresate apostolilor devin programul său de viaţă: „Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi” (In 20, 21). Fiecare zi o trăieşte ca trimis al Domnului şi cu Sfântul Paul poate să spună: „Nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Isus Cristos Domnul, iar noi suntem slujitorii voştri de dragul lui Isus” (2Cor 4,5). Astfel, este evident că înălţimea de la care priveşte episcopul nu este aceea a detaşării, a luării de distanţă, ci înălţimea iubirii. De aceea, Părinţii Bisericii ne spun că Isus Cristos ne-a învăţat că adevărata înălţare a omului se realizează atunci când el are curajul să coboare în iubire.
În cei 35 de ani de episcopat, ÎPS Ioan a căutat mereu să se apropie de înălțimea iubirii lui Cristos, pentru a ajunge la adevărata înălțime umană a sa, cea care dă măsura potrivită a privirii asupra vieții și a semenilor. În această măsură a găsit curajul simplității, curajul apropierii de oameni, curajul adevărului, curajul de a contrazice, atunci când a fost necesar, curajul corecțiunii fraterne, făcute cu iubire.
După consacrarea sa episcopală la Roma, pe 8 decembrie 1984, la audienţă, Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea spunea printre altele: „Consacrarea episcopală a Mons. Robu, numit Administrator Apostolic al Arhidiecezei Mitropolitane de Bucureşti, primeşte o semnificaţie şi mai importantă pentru faptul că subliniază în mod autoritar tripla legătură care uneşte acea importantă Biserică locală înainte de toate cu Scaunul Apostolic şi cu Succesorul lui Petru, apoi cu întreaga Biserică care este în România şi în cele din urmă cu însăşi naţiunea română, din care face parte şi căreia vrea să-i aducă slujirea sa de iubire… Această triplă legătură să aducă Bisericii române, precum şi întregii naţiuni îmbelşugate roade, atât pe teren religios, cât şi pe cel civil”.
La sfârşitul Sfintei Liturghii de consacrare, care a avut loc în Capela Paulină din Vatican, Arhiepiscopul nostru, citându-l pe Sfântul Augustin spunea:
„Aduc laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru această adunare, reunită în rugăciune şi cântare, formată din prelaţi, preoţi şi surori, credincioşi – întreaga familie a lui Dumnezeu. Încredinţând rugăciunilor voastre ministerul meu pastoral, amintesc cuvintele Sfântului Augustin: «Dacă ceea ce sunt pentru voi mă îngrozeşte, ceea ce sunt împreună cu voi mă mângîie. Căci pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin. Primul este numele unei slujiri, al doilea – al unui har; primul este numele primejdiei, al doilea – al mântuirii»” .
Ne unim și noi în rugăciune de laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 35 de ani de slujire episcopală ai Mons. Ioan Robu, şi-i mulţumim încă o dată Înalt Preasfinției Sale pentru grija părintească pe care a avut-o şi o are faţă de noi, pentru că ne-a înconjurat întotdeauna cu dragoste de părinte, ne-a învăţat, ne-a călăuzit. De asemenea, ne îndreptăm cu recunoștință spre Mons. Aurel Percă, până acum Episcop auxiliar al Diecezei de Iași, pentru că a spus DA chemării Papei Francisc de a păstori, ca Arhiepiscop Mitropolit, Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti.
Îl rugăm pe Dumnezeu să reverse în continuare sănătate şi har asupra Excelenţelor lor, iar pe Sfânta Fecioară Maria Neprihănit Zămislită, patroana Arhidiecezei noastre, o rugăm să le fie mereu mamă şi ocrotitoare.
PS Cornel Damian
Episcop auxiliar de Bucureşti
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 12/2019, Anul XXX, pag. 3-4.
