Text: Monica Râpeanu
„Chiar și sămânța faptelor noastre bune poate părea un lucru mic, dar tot ce este bun aparține lui Dumnezeu și, prin urmare, dă roade în mod smerit, încet. Binele – să ne amintim – crește întotdeauna cu smerenie, în mod ascuns, adesea invizibil.”
Papa Francisc, Angelus, 13.06.2021
Într-o lume adesea consumată de interesul personal și diviziune, care pune vizibilitatea mai presus de virtute și e saturată de nevoia de a epata prin orice mijloace a atâtor „influenceri”, viețile sfinților continuă să strălucească asemeni unui far și sunt o invitație adresată fiecărui creștin de a trăi Evanghelia cu devotament neclintit. Sfinții sunt mereu extraordinar de actuali tocmai pentru că mesajul evanghelic s-a întrupat, în viețile lor, în gesturi concrete făcute constant, din pură iubire față de Dumnezeu și aproapele. Ei rămân modele de fidelitate și smerenie profundă: fidelitatea în „lucrurile mici” (în micile, simplele responsabilități și fapte zilnice), fidelitate față de propria chemare și față de cele două mari porunci ale iubirii.
„Câți sfinți sunt și astăzi amintiți nu pentru marile opere pe care le-au realizat, ci pentru caritatea pe care au știut s-o transmită!”, exclama Papa Francisc la 12 octombrie 2016.
Un astfel de sfânt este și Sfântul Martin de Porres, primul sfânt de culoare al Americilor, comemorat la 3 noiembrie. Născut în 1579 la Lima, Peru, fiu al unui nobil spaniol și al unei foste sclave de culoare eliberate, Martin s-a confruntat cu durerea de a fi respins și a fost țintă a prejudecăților și nedreptăților încă din copilărie. Încă de foarte tânăr a decis să intre în Ordinul Dominican (al Predicatorilor) ca ajutor umil, acceptând cu bucurie sarcinile mărunte și munca dificilă, „de jos” (fiind cunoscut și ca „sfântul măturii” pentru sârguința sa în orice sarcină primită). Abia mai târziu, i s-a permis să-și depună voturile ca frate laic co-operator.
A fost fidel carismei dominicane de predicare și slujire, transformându-și statutul de frate laic într-o predică vie despre caritate. A arătat o dragoste necondiționată față de toți oamenii, indiferent de rasă sau statut, dar s-a aplecat cu precădere asupra celor uitați de societate. A înființat un orfelinat și un spital pentru cei săraci. La momentul morții sale (3 noiembrie 1639), era deja foarte cunoscut și iubit pentru marea sa credință și grija sa față de toate creaturile lui Dumnezeu. Exemplul său străbate zgomotul culturii „selfie”, de autopromovare de astăzi, amintindu-ne că adevărata evanghelizare are loc adesea în umbră.
Printr-o viață cufundată în rugăciune, penitență și slujire, prin rutina tăcută, dar roditoare a sacrificiului zilnic (și nu prin gesturi grandioase!), a devenit o figură impunătoare a compasiunii, primind numele de Martin al carității. Când l-a canonizat, la 6 mai 1962, Papa Ioan al XXIII-lea l-a propus spre a fi admirat și imitat, îndemnându-i în special pe tineri, „asaltați de atâtea curse și pericole”, să facă acest lucru.
Să ne străduim și noi să-l cunoaștem și să-l imităm pe Sfântul Martin de Porres cât mai mult
Actualitatea creştină, nr. 11/2026, Anul XXXVII, p. 16.
