Multora ni se întâmplă ca, atunci când ne rugăm, să ne vină în minte problemele cu care ne confruntăm, dificultățile de a face față unor situații copleșitoare, chipurile celor dragi pe care vrem să-i ajutăm sau chipurile celor care ne-au făcut ori ne fac rău. Am voi ca măcar în rugăciune să ne aflăm liniștea, încrederea, speranța; am voi ca măcar în rugăciune să scoatem din suflet judecățile pătimașe și dorința de răzbunare, care s-au cuibărit în minte și în inimă atunci când am întâmpinat dispreț nemeritat, răutate gratuită, lovituri dureroase.
Atunci avem impresia că rugăciunea noastră și-a pierdut valoarea și suntem tentați să ne agățăm de fraze gata făcute care să exprime sentimente ceva mai pioase, ca să nu-l „indispunem” pe Dumnezeu cu „fleacurile” noastre.
Autorii psalmilor nu au gândit în acest fel. Ei s-au dovedit mult mai pragmatici chiar și în rugăciune. Astfel, dacă trăiau un moment de bucurie, ei însoțeau rugăciunea cu „strigăte, chiote și chiar cu dansuri”. Dacă însă cineva le-a provocat o durere ori o nedreptate, ei și-au strigat-o în auzul lumii, dar și în auzul lui Dumnezeu. Astfel, autorul Psalmului 30, după ce a trecut printr-o grea încercare și i-a cerut Domnului ajutor, a descoperit că rugăciunea lui a fost ascultată, iar eliberarea s-a transformat în cântare de bucurie. El spune: Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat și nu i-ai înveselit pe dușmanii mei împotriva mea. Doamne, Dumnezeul meu, am strigat către tine și Tu m-ai vindecat. Doamne, ai scos sufletul meu din lăcașul morții, mi-ai dat viață ca să nu cobor în groapă. Cântați Domnului, voi, credincioșii săi, și lăudați amintirea sfințeniei sale… Ascultă-mă, Doamne, ai milă de mine, Doamne, fii Tu ajutorul meu! Ai schimbat în dansuri tânguirea mea, Doamne, Dumnezeul meu, în veac te voi preamări!
Așadar, când problemele, dificultățile, judecățile pătimașe ori dorința de răzbunare ne asaltează gândurile în timp ce ne rugăm, cel mai înțelept ar fi să facem din ele subiecte ale rugăciunii noastre sau, și mai bine, să i le încredințăm lui Dumnezeu, după cum ne îndeamnă Sfântul Petru: Încredințați-i lui toată îngrijorarea voastră, căci El se îngrijește de voi! (1Pt 5,7). El le va aduce rezolvarea cea mai bună, iar nouă să ne aducă pacea în suflete.
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 7/2026, Anul XXXVII, p. 24.
