Privind în lumina lină a Învierii lui Cristos, celebrată cu solemnitate în aceste zile de aprilie, ne aplecăm asupra durerii pe care o poartă părinții cu copii în cer. Așa îi numesc pe acei părinți, mai tineri sau mai puțin tineri, cărora moartea le-a răpit copilul, și care numai ei trăiesc și înțeleg durerea speranțelor înăbușite.
Durerea lor nu este o problemă medicală care să poate fi tratată. Nu este nici o criză spirituală care să poată fi depășită, nici o problemă socială care să fie rezolvată, dar ceva care pur și simplu cuprinde inimile, mințile și trupurile. La aflarea vestei că i-a murit copilul, un părinte spunea: „Am simțit o durere profundă în fiecare celulă din corp – era o durere care emana parcă din fiecare fir de păr și ajungea până la vârful unghiilor de la mâini și de la picioare.” Această durere provoacă diverse reacții, de la persoană la persoană. Psihologii enumeră: stare de șoc, negare, confuzie, vinovăție, furie, frică, gol interior, tristețe, depresie.
Însă tocmai în astfel de situații credința îți dezvăluie forța sa mângâietoare și vindecătoare. Drept exemplu ne este Paul Kim, un catolic practicant, tată creștin și influencer care postează regulat videoclipuri pe Instagram pentru mai bine de 400.000 de abonați. Între postări găsim și încercarea grea care i-a zguduit profund familia, pe el, soția Maggie și ceilalți cinci copii ai lor.
Micah, copilul lor de cinci ani, s-a îmbolnăvit grav, o gripă cu multiple complicații. Pe când era internat în spital le-a cerut preoților și enoriașilor din parohie să-l poarte în rugăciune. De-a lungul celor unsprezece zile de agonie, încercatul tată comunica evoluția stării de sănătate a copilului, care se înrăutățea de la zi la zi. Peste toate însă, numărul mare de mesaje de compasiune, sprijin și rugăciune era o mare alinare.
La data de 1 ianuarie 2026, într-un videoclip dădea vestea că Micah a intrat în lumina lui Isus cel Înviat: „Micah începe noul an scăldat în gloria, iubirea și pacea nesfârșită a lui Dumnezeu.” În șirul postărilor ce au urmat, printre lacrimi, își mărturisește credința în Învierea lui Cristos, convingerea că moartea nu are ultimul cuvânt și certitudinea că fiul său „este acum mai fericit decât ar putea fi vreodată pe pământ”.
De atunci e asaltat de o avalanșă de mesaje: „Zilnic primesc mesaje care îmi spun că Micah mijlocește înaintea tronului lui Isus pentru nevoile celor încercați.” „Sunt uimit și mândru pentru acest fapt”, mărturisește el, iar în numele familiei sale declară: „În ciuda durerii, suntem plini de bucurie și speranță. Inimile noastre sunt frânte, dar avem încredere în Domnul.”
„Prieteni, Raiul este real. Isus este Domn. Rugăciunea schimbă totul. La Dumnezeu, totul este posibil. Micah, copilul nostru de cinci ani, trăiește în Domnul!”
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 4/2026, Anul XXXVII, p. 22.
