Junipero Serra a fost unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite, un exemplu
sfânt al universalității Bisericii și un patron special al hispanicilor din această țară. (…)
Fie ca toți americanii să își redescopere propria demnitate,
unindu-se mai mult cu Isus și cu Biserica Sa”.
Papa Francisc, predică, 2 mai 2015
Colegiul Pontifical Nord – American din Roma

 

Miguel Jose Serra Ferrer s-a născut pe 24 noiembrie 1713, într-o familie modestă din orașul Petra, în Insula Mallorca din Spania. La vârsta de aproape 17 ani, pe 14 noiembrie 1730, a intrat în Ordinul Franciscanilor Alcantarini, o ramură reformatoare a Ordinului. Și-a ales ca nume de călugăr Junipero, în onoarea Fratelui Juniper, un alt franciscan și unul dintre primii discipoli ai Sfântului Francisc.

news-img-large-1

 

Activitatea misionară vastă a Fericitului Serra cuprinde fondarea unei misiuni în Baja California și a primelor nouă din cele 21 de misiuni spaniole în California, din San Diego până în San Francisco, care la acel moment se aflau în Alta California, provincia Las Californias în New Spain. Junipero și-a început misiunea în San Diego pe 16 iulie 1769, stabilindu-și cartierul general în apropiere de garnizoana din Monterey, dar nu după mult timp l-a mutat la câteva mile distanță în sud, fondând astfel Misiunea San Carlos Borromeo de Carmelo în actualul Carmel, din California.

Scopul inițial al misiunilor a fost de a aduce credința catolică popoarelor indigene. Alte țeluri secundare au fost integrarea neofiților în societatea spaniolă și de a-i pregăti pentru preluarea în posesie și administrare a pământurilor. Ca și superior al ordinului în California, Junipero Serra a colaborat nu numai cu autoritățile ecleziale, dar și cu oficialii spanioli din Mexico City și cu ofițerii locali militari care
conduceau garnizoana din apropiere.

În ultimii trei ani ai vieții sale, Junipero Serra a vizitat încă o dată misiunile, din San Diego până în San Francisco, călătorind peste 600 de mile, pentru a conferi Sacramentul Mirului tuturor celor care fuseseră botezați. A suferit intens datorită piciorului său infirm și a altor probleme de sănătate. A administrat Sacramentul Mirului la 5309 de persoane, care, cu câteva excepții, erau indieni neofiți convertiți în cei 14 ani de activitate, începând cu anul 1770.

În 28 august 1784, la vârsta de 70 de ani, Părintele Junipero Serra a murit la Misiunea San Carlos Borromeo, unde a fost și înmormântat. Fericitul Serra a fost beatificat de către Papa Ioan Paul al II-lea pe 25 septembrie 1988, urmând ca Papa Francisc să îl canonizeze în 23 septembrie 2015 în timpul primei sale vizite în Statele Unite ale Americii. Astfel, Junipero va deveni primul sfânt originar din Insulele Baleare. Sărbătoarea oficială a Fericitului este celebrată pe 1 iulie, fiind considerat patronul vocațiilor. (I.Ș.D.)

Ştiaţi că:
• a fondat 9 misiuni franciscane, de la care provin numele unora dintre marile oraşe californiene precum San Francisco, San Diego, Los Angeles, Santa Cruz, San Bernardino etc.?
• la 1 martie 1931, statuia lui a fost instalată în aula Congresului din Washington, ca reprezentativă pentru statul California?
• vârful cel mai înalt al lanţului muntos Santa Lucia din California poartă numele lui?

 

[Articol apărut în Actualitatea Creştină, Anul XXVI, nr. 09/2015, p. 16]

Show Buttons
Hide Buttons