„Veniți deoparte, într-un loc retras, şi odihniți-vă puțin!”(Marcu 6,31)

În mod obișnuit, în fiecare an, aleg să dedic numărului din luna iulie al revistei Actualitatea creștină un spațiu de reflecție asupra temei concediilor și vacanțelor – un timp necesar de odihnă și reînnoire, oferit pentru refacerea trupului și a sufletului, pentru întărirea legăturilor familiale, regăsirea echilibrului spiritual și pentru redescoperirea prezenței lui Dumnezeu în ritmul vieții de fiecare zi.

Odată cu luna iulie începe pentru mulți oameni această perioadă binecuvântată a concediilor,  o perioadă de întrerupere a ritmului obișnuit al vieții. Sunt zile în care putem lăsa în urmă presiunea productivității și putem redescoperi bucuria simplă a existenței. Este un timp dăruit, de care avem cu toții nevoie. Bineînțeles, dacă această perioadă este trăită pentru ceea ce este destinată: timp de odihnă, de refacere a puterilor fizice și a echilibrului sufletesc.

„Concediul – în sfârșit!”, spun în aceste zile mulți oameni, cu un amestec de ușurare, bucurie și nerăbdare. După luni de muncă, responsabilități și ritmuri adesea solicitante, se deschide în fața noastră un timp așteptat: concediul, vacanța de vară. Un timp care nu se câștigă, nu se produce, ci se primește. Tocmai de aceea are ceva din delicatețea darului.

Concediul: este o perioadă care pare să deschidă o fereastră spre aer, lumină și liniște. Dar mai mult decât o pauză în calendar, concediile sunt o invitație la o altfel de vedere asupra vieții. O invitație de a încetini ritmul, de a privi mai atent, de a descoperi din nou ceea ce, în graba cotidiană, rămâne adesea neobservat.

Un mic cuvânt al unui umorist surprinde, într-o formă plăcută și profundă, această realitate: „Astăzi mă duc să mă vizitez. Sper să fiu acasă!”

În aparență, o glumă. În profunzime, o întrebare esențială: mai suntem noi înșine „acasă” în propria viață? Sau ne-am împrăștiat în atâtea griji, ocupații și roluri, încât aproape că nu ne mai regăsim pe noi înșine?

Concediul devine astfel o invitație neașteptată: aceea de a ne „vizita” pe noi înșine.

Concediul este un timp nu doar pentru a „evada” din cotidian, ci un timp și pentru a ne apropia mai mult de viață. Nu doar pentru a vedea locuri noi, ci și pentru a ne vedea pe noi înșine mai clar.

Concediile pot fi trăite în multe feluri: acasă sau în călătorie, în liniștea naturii sau în agitația unui oraș nou, cu o carte în mână sau în tăcerea unei seri liniștite. Important nu este decorul, ci disponibilitatea interioară de a primi acest timp.

Pentru că adevărata odihnă nu vine doar din schimbarea locului, ci din schimbarea privirii. De aceea cuvântul umoristului de mai sus devine astfel un mic exercițiu spiritual: „Astăzi mă duc să mă vizitez.” În concediu mă duc să mă vizitez pe mine însumi!

A te vizita pe tine însuți înseamnă a te opri din alergare. Înseamnă a te întreba cu sinceritate cum îți este sufletul. A-ți asculta gândurile fără grabă. A redescoperi ceea ce este autentic în tine, dincolo de roluri și obligații.

Și poate că nu este întâmplător că această „vizită” interioară nu este întotdeauna ușoară. Uneori, în liniște, apar întrebări pe care le-am amânat mult timp. Alteori, descoperim oboseală pe care nu am vrut să o recunoaștem. Dar tocmai această sinceritate face parte din vindecare.

De aceea concediul nu este doar evadare sau distracție cu orice preț, ci poate deveni un spațiu de adevăr interior.

În același sens, Evanghelia surprinde foarte frumos această nevoie de retragere: „Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!” (Mc 6,31). Nu este o fugă de lume, ci o reîntoarcere la sinele profund, acolo unde liniștea devine posibilă.

Pentru că există în noi o tendință de a ne opri la suprafață: la ceea ce este imediat, vizibil, urgent. Concediul ne oferă șansa de a intra mai adânc în interiorul nostru. Și modalitățile sunt nenumărate. De exemplu:

Privim un apus fără a-l fotografia imediat.

Ascultăm o conversație fără a o întrerupe.

Citim o carte fără grabă.

Stăm pur și simplu în tăcere.

Aceste gesturi simple devin, în timp, forme de redescoperire a lumii. Pentru că viața nu este doar ceea ce „facem”, ci și ceea ce „observăm”, ceea ce „trăim în interior”, ceea ce lăsăm să ne atingă.

În această perspectivă, concediul  nu este o fugă din realitate, ci o aprofundare a ei. Nu o ieșire din viață, ci o intrare mai conștientă în ea.

Chiar și credința poate fi trăită în acest spirit: nu ca obligație, ci ca respirație interioară. O biserică vizitată în liniște, o rugăciune spusă fără grabă, un moment de recunoștință pot deschide sufletul către o lumină mai profundă.

În astfel de clipe, omul nu doar se odihnește, ci se reînnoiește.

Concediul ne oferă ocazia de a ne întoarce „acasă”, în noi înșine și devine astfel mai mult decât un timp liber; devine o șansă de a privi mai atent, de a trăi mai conștient, de a ne regăsi pe noi înșine și, poate, de a redescoperi sensul mai adânc al vieții.

Concediul poate deveni un timp al luminii și al întrebărilor bune. Un timp al liniștii care nu golește, ci umple.

Un preot, director spiritual în Seminarul Würzburg, scrie într-o carte referitoare la perioada concediilor (Pr. Paul Weismantel):

 

„În sfârșit, ia-ți timp,

Dăruiește-ți ție și sufletului tău

răgazul vacanței,

pentru a-ți permite să trăiești

mult mai încet decât de obicei!

 

Permite-ți ție și celorlalți,

pentru o vreme, să nu trebuiască

să funcționați mereu la capacitate maximă,

pentru a redescoperi bucuria

simplei existențe!

 

Oferă-ți ție și celor dragi

timp liber neplanificat în vacanță,

pentru a vă putea sprijini reciproc

în momentele de oboseală și epuizare!

 

Bucură-te de orele și zilele

senine și prețioase,

pentru a nu deveni împovărat și lipsit de bucurie

din cauza tuturor obligațiilor zilnice!

 

Lasă-ți sufletul să se legene

la soare sau la umbră,

ca într-un hamac,

pentru a-ți putea aduna noi puteri

pentru munca ta!

 

Savurează din plin

toate harurile și binefacerile vacanței,

pentru a nu uita cum să te bucuri de ele

cu o inimă de copil și cu recunoștință față de Dumnezeu!”

În acest spirit, doresc tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină o vară binecuvântată, concedii odihnitoare și vacanțe senine, în care să aveți timp nu doar pentru a vedea lumea, ci și pentru a vă regăsi pe voi înșivă.

Iar Dumnezeu să vă însoțească cu binecuvântarea sa în acest drum al liniștii și al luminii.

† Aurel Percă

Arhiepiscop Mitropolit de București


Editorial – Actualitatea creştină, nr. 7/2026, Anul XXXVII, p. 3-4.

Show Buttons
Hide Buttons