Lumina Taborului și speranța pe care ne-o arată Maria
Există seri de august care rămân întipărite în suflet. După arșița zilei, cerul pare mai limpede ca oricând, iar întunericul devine o pânză pe care Dumnezeu aprinde mii de stele. În acele clipe ridicăm aproape instinctiv privirea spre înălțimi. Unii caută constelațiile, alții urmăresc cu emoție Perseidele, iar alții se lasă pur și simplu cuprinși de tăcerea unei nopți de vară. Omul a simțit dintotdeauna că dincolo de ceea ce vede există un mister care îl depășește și, în același timp, îl atrage.
Nu este întâmplător că tocmai în această perioadă a anului Biserica ne dăruiește două dintre cele mai luminoase sărbători ale calendarului liturgic: Schimbarea la Față a Domnului, la 6 august, și Adormirea Maicii Domnului, la 15 august. Dacă frumusețea cerului de vară ne invită să privim spre înălțimi, aceste două sărbători ne învață să privim mai departe decât bolta înstelată, spre cerul pe care Cristos ni l-a deschis prin moartea și învierea sa și spre împlinirea pe care Maria o trăiește deja în gloria lui Dumnezeu.
Evanghelia după Sfântul Luca relatează că Isus îi ia cu sine pe Petru, Iacob și Ioan și urcă pe munte pentru a se ruga (cf. 9,28-36). Schimbarea la Față nu este un spectacol menit să impresioneze, ci rodul comuniunii Fiului cu Tatăl. În timp ce se roagă, chipul lui Isus devine strălucitor, iar apostolii primesc harul de a vedea, pentru o clipă, slava lui Dumnezeu.
Papa Benedict al XVI-lea observa că Taborul este o anticipare a Paștelui: înainte ca ucenicii să fie confruntați cu întunericul Crucii, Isus le arată lumina Învierii, pentru ca în ceasul încercării să nu uite ceea ce au văzut pe munte. Dumnezeu nu le descoperă gloria sa pentru a-i scuti de suferință, ci pentru a-i întări în credință.
Această pedagogie rămâne valabilă și pentru noi. Fiecare a cunoscut, poate, propriul „Tabor”: o rugăciune care a adus pace, o împăcare neașteptată, o Liturghie trăită cu o intensitate deosebită, un pelerinaj sau o întâlnire care a schimbat viața. Sunt clipe pe care nu le putem provoca prin propriile puteri, ci le primim ca pe un dar. Și, asemenea lui Petru, am vrea să rămânem acolo. Totuși, Evanghelia ne arată că Isus coboară de pe munte. Îl așteaptă mulțimile, cei bolnavi și descurajați, iar apoi drumul spre Ierusalim și spre Cruce. Lumina contemplată în rugăciune trebuie purtată în viața de fiecare zi. Rugăciunea nu ne îndepărtează de oameni, ci ne învață să-i privim cu mai multă iubire și milostivire.
În lumina Taborului înțelegem și frumusețea celei de-a doua mari sărbători a lunii august. Dacă pe muntele Schimbării la Față apostolii contemplă pentru o clipă slava Fiului lui Dumnezeu, în Maria vedem rodul deplin al acestei slave într-o făptură omenească. Ea este cea dintâi dintre cei răscumpărați care a ajuns la împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu și tocmai de aceea privește spre noi cu iubirea unei mame care își însoțește copiii pe drumul credinței.
Conciliul al II-lea din Vatican o numește pe Sfânta Fecioară Maria „semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu” (LG 68). Privind spre ea, înțelegem că cerul nu este o idee îndepărtată, ci casa spre care Dumnezeu îl cheamă pe fiecare om.
Sfântul Ioan Paul al II-lea scria că Maria merge înaintea Poporului lui Dumnezeu pe drumul credinței. De la „Fiat”-ul Bunei Vestiri până la tăcerea de la poalele Crucii, întreaga ei viață a fost o încredere neclintită în Domnul. Ea a păstrat în inimă toate cuvintele și evenimentele vieții lui Isus, chiar și atunci când nu le înțelegea pe deplin. Astfel ne învață că memoria credinței este mai puternică decât memoria fricii.
Această lecție este deosebit de actuală. Trăim într-o lume în care războaiele, nesiguranța, suferințele atâtor familii, singurătatea și graba riscă să ne răpească pacea inimii. Fără să ne dăm seama, ajungem să privim mai mult spre ceea ce ne înspăimântă decât spre Cel care ne poate reda încrederea. Totuși, Dumnezeu continuă să aprindă semne de speranță în viața Bisericii. Le descoperim în familiile care redescoperă bucuria de a fi împreună, în tinerii care merg în pelerinaj sau se implică în voluntariat, în bunicii care transmit credința nepoților, în bolnavii care își poartă suferința cu demnitate și în preoții și persoanele consacrate care rămân aproape de comunitățile lor. În toate aceste chipuri simple se reflectă, fără zgomot, lumina Taborului. Acolo unde omul iubește, iartă, slujește și nu încetează să spere, cerul începe deja să atingă pământul.
Acesta este poate mesajul cel mai profund al lunii august. Nu suntem chemați să evadăm din realitate, ci să o privim cu ochii lui Dumnezeu. Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului nu ne îndepărtează de viața de fiecare zi, ci ne ajută să-i descoperim adevărata frumusețe și sensul ultim. Cine își ridică privirea spre cer devine mai atent la pământ și mai responsabil față de frații săi.
Revin la imaginea serilor liniștite ale lunii august: când vom privi bolta înstelată și poate vom zări dâra luminoasă a unei Perseide, să ne amintim că există o lumină care nu se stinge niciodată. Stelele fascinează pentru o clipă și apoi dispar; lumina lui Cristos rămâne pentru totdeauna. Ea întărește inimile celor care suferă, dă curaj celor singuri și deschide înaintea tuturor orizontul speranței. Maria, ridicată în gloria cerului, continuă să reflecte această lumină asupra Bisericii și să ne însoțească cu aceeași grijă maternă cu care l-a urmat pe Isus pe drumul său pământesc.
Dragi cititori ai revistei Actualitatea creștină, vă doresc ca această lună august să fie un timp al odihnei binecuvântate, al regăsirii celor dragi, al împăcării cu Dumnezeu și cu aproapele și al reînnoirii credinței. Dacă veți avea prilejul să contemplați frumusețea creației, să urcați pe un munte, să mergeți într-un pelerinaj sau pur și simplu să vă opriți pentru câteva clipe sub cerul înstelat al unei seri de vară, lăsați-vă inima deschisă înaintea lui Dumnezeu. El vorbește adesea în tăcere, iar lumina sa ajunge acolo unde cuvintele omenești nu mai pot pătrunde. Rămâneți cu picioarele pe pământ și cu privirea îndreptată spre Cer!
Cu acest îndemn, vă încredințez pe toți ocrotirii Preasfintei Fecioare Maria și vă însoțesc cu rugăciunea mea. Domnul, care și-a arătat slava pe muntele Tabor și a înălțat-o în gloria cerească pe smerita sa Slujitoare, să vă binecuvânteze pe dumneavoastră, familiile și comunitățile noastre și să vă dăruiască pace, speranță și bucuria de a merge împreună pe drumul credinței, cu privirea îndreptată spre cer și cu inima deschisă spre frații noștri.
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 8/2026, Anul XXXVII, p. 3-4.
