Deși nu mai are amploarea de altă dată sau pe cea din Bisericile Orientale, sărbătoarea Schimbarea la Față a Mântuitorului (celebrată pe data de 6 august) rămâne una de referință în tradiția populară creștină. Într-adevăr, după această dată calendaristică, canicula verii se calmează treptat și, după ce apare roua și după ce cad primele ploi, vegetația începe să-și revină, iar pajiștile să înverzească, ca primăvara. Or, această priveliște, amintind de cea a sărbătorii Paștelui, schimbă oarecum conținutul sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci (celebrată pe data de 14 septembrie), fiind considerată în multe locuri drept „Paștele de toamnă”. Acest fapt ne invită să celebrăm și să trăim atât sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cât și cea a Sfintei Fecioare Maria, Regină în perspectivă pascală, amintindu-ne că același episod evanghelic ne fusese propus spre meditare în a doua duminică a Postului Mare. Mai precis, ceea ce s-a întâmplat pe Muntele Transfigurării, unde Mântuitorul, în timp ce se ruga, s-a schimbat la față înaintea apostolilor veniți cu El, a vorbit cu Moise și cu profetul Ilie despre „plecare (exod)” și, în cele din urmă, a fost indicat de „Glasul venit din cer” ca fiind „Fiul său iubit” pe care toți apostolii și ucenicii trebuie să-l asculte, avea menirea să le orienteze viețile pe aceeași Cale pe care a urmat-o și Isus Cristos, Calea Crucii. În fond, aceasta este singura cale care îi conduce la slava Învierii și a Glorificării. Prin urmare, contemplarea acestui mister ne-ar ajuta și pe noi să reașezăm viețile noastre pe calea care presupune jertfa de sine în favoarea semenilor.

Cândva, autorul Psalmului 145 și-a luat timp și a contemplat lucrarea mântuitoare înfăptuită de Dumnezeu în Vechiul Testament – lucrare care avea să o pregătească pe cea a lui Fiului lui Dumnezeu venit în lume. Psalmistul o cântă cu aceste cuvinte:  O, Dumnezeule, regele meu, vreau să te preamăresc și să binecuvântez numele tău în veac și pentru totdeauna!  Domnul este mare și preaînălțat, măreția lui este fără margini… Domnul este îndurător și plin de dragoste, el este îndelung răbdător și plin de îndurare; Domnul este bun față de toți, El își arată dragostea față de orice făptură.

Prinși în dinamica acestor sărbători, am putea aprofunda acest mister de viață.

Pr. Tarciziu Șerban


Actualitatea creştină, nr. 8/2025, Anul XXXVI, p. 24.

Show Buttons
Hide Buttons