„În această perioadă, elevii sunt liberi de activitățile școlare și atâtea familii merg în concediu; este important ca în perioada de odihnă şi de dezlipire de ocupațiile zilnice, să se poate reface forțele trupului şi ale spiritului, aprofundând drumul spiritual.”
(Papa Francisc, Angelus din 6 august 2017)
A venit vara și, odată cu ea, mult așteptatele vacanțe și concedii!
Iar vara aduce cu siguranță cu ea multe așteptări: stațiunile de vacanță care ne așteaptă, prieteniile pe care le-am făcut și pe care ne bucurăm să le putem consolida, noi întâlniri care pot duce la noi cunoștințe… pe scurt, o serie întreagă de momente pe care le așteptăm să fie „fericite” și pe care, într-o mare măsură, depinde de noi să le facem fericite.
Cei care preferă marea (aproape întotdeauna copiii), plajele, umbrelele și băile, eventual în vreun golf frumos și albastru; cei care se bucură de plimbări lungi și minunate la munte; cei care vor participa la vreo tabără cu alți tineri, cei care vor profita de ocazie pentru a participa la „o vară împreună”, sau vacanțele la țară, la bunici… pe scurt, o serie întreagă de locuri și momente de neuitat care trebuie trăite cu bucurie și fără griji.
Și totuși… îmi cer scuze dacă stric puțin acest peisaj idilic pe care tocmai l-am zugrăvit: nu toată lumea va putea avea parte de o vacanță frumoasă și lipsită de griji!
Poate că și în frumoasa noastră țară există copii care nu pot merge la mare sau la munte. Poate că există părinți care nu le pot oferi copiilor lor o vacanță lipsită de griji, doar pentru că ar reprezenta un efort economic peste posibilitățile lor.
Cât de frumos ar fi dacă vreun părinte „care are posibilitatea” ar invita un prieten al copilului său să petreacă vacanța cu familia sa! Este un vis? Cine știe?!
Să ne gândim la asta… ca posibilitate!
În general, lunile iulie și august sunt lunile clasice ale vacanțelor și concediilor: un timp trăit într-un climat psihologic cu totul special, făcut din bucurie, fantezie, libertate. Un timp savurat poate mai mult în vis decât în realitate, dar care are o semnificație precisă.
O vacanță este ceva mai mult decât o eliberare de rutina muncii și a vieții cotidiene. Este un fel de întoarcere la copilărie, cu recuperarea dimensiunii ludice a vieții: o dimensiune de o importanță fundamentală pentru sănătatea fizică, psihică și spirituală.
Vacanța este mai mult decât odihnă: este un alt mod de a trăi într-o mai mare autenticitate și plenitudine. Cel puțin asta este ceea ce creează atractivitatea vacanțelor și concediilor. În felul ei, vacanța a devenit un „moment sacru”, cu propriile mituri și ritualuri.
Un fel de nostalgie pentru Eden[1] reapare în această perioadă.
Există însă o diferență între darurile Edenului și cele așteptate de la vacanțele noastre: primele vin de la Dumnezeu, sunt traducerea concretă a prieteniei cu Dumnezeu, cele din urmă sunt de cele mai multe ori așteptări iluzorii stimulate de o civilizație consumistă fără suflet. De aici dezamăgirea amară care se repetă în fiecare an.
Ne plângem mereu că viața de astăzi este stresantă. Ritmul este atât de agitat încât uităm chiar și cele mai importante lucruri. Nu mai avem timp pentru noi înșine, pentru ceilalți, pentru membrii familiei, pentru Dumnezeu. Suntem absorbiți de muncă, de angajamente, de termene limită. Suntem mereu tensionați, nervoși, adesea iritabili, și ne dăm seama că nu mai putem continua să trăim în asemenea ritmuri, ca niște mașini și ținuți sub presiune la nesfârșit: avem nevoie de odihnă, de liniște, de relaxare, altfel ne dezumanizăm și nu facem decât să iradiem negativitate în jurul nostru.
Vacanțele și concediile au tocmai acest scop: să creeze spații pentru o altfel de viață, în care este posibil să avem experiențe umane de întâlnire cu noi înșine, cu familia, cu prietenii, cu Dumnezeu, corectând ideea de vacanță ca fiind un moment în care nu trebuie să facem lucruri numai pentru a ne distra.
Adevărata vacanță trebuie văzută ca un moment în care este posibil să redescoperim bucuria senină a întâlnirii umane, a face lucruri care creează bucurie, relaxare, lucruri plăcute, odihnitoare. Recuperăm astfel acel mod de a trăi cu ceilalți pe care viața stresantă de astăzi o îngreunează.
Este adevărat că vacanțele sunt pentru a ne distra și pentru a ne lua multe libertăți pe care nu le putem avea în timpul anului, dar este la fel de adevărat că bucuria unuia nu trebuie să devină suferința celuilalt. Știm din experiență că nu este întotdeauna ușor să găsești echilibrul potrivit între atitudinea inflexibilă a cenzorului sever și încruntat care vrea să-i distreze pe ceilalți și egoismul arogant al celor care vor să facă ce vor, fără să țină cont de ceilalți. Dar trebuie cel puțin să încercăm, pentru ca nu cumva vacanța, în loc să fie un moment de relaxare și de întâlniri umane, să devină un moment de noi tensiuni, conflicte și ciocniri.
Creștinul trebuie să se preocupe de un alt fapt: relația sa cu Dumnezeu. Este spontan să comparăm „vacanța” cu odihna pe care și-a luat-o Dumnezeu după lucrarea de creație: o „odihnă” care a fost însă însoțită de dorința de a de a se întâlni cu creaturile sale.
Vacanța creștinului poate deveni un timp în care să-i facă loc lui Dumnezeu. Cât de des, într-adevăr ne scuzăm spunând că în viața de zi cu zi nu mai găsim timp și loc pentru El. Ne dăm seama că Dumnezeu este marele neglijat al zilelor noastre. Domnul însă este răbdător și știe să aștepte, dar problema este a noastră că nu vrem să-l întâlnim; și nu putem să-L neglijăm.
A-L neglija pe Dumnezeu înseamnă, de fapt, a ne neglija pe noi înșine, pentru că Dumnezeu este cel care dă sens și valoare vieții noastre. De multe ori ne întoarcem din vacanțe mai obosiți și mai goi decât atunci când am plecat. Este tocmai cazul să spunem că „trebuie să ne oprim”, nu doar pentru a ne recăpăta energia, ci și pentru a recăpăta energiile spirituale, pentru a regândi din nou sensul vieții noastre, altfel ele se vor întoarce împotriva noastră.
Tuturor cititorilor revistei Actualitatea creștină le doresc vacanțe și concedii frumoase și fericite, cu invitația la a deschide larg ochii la minunile naturii, citindu-i frumusețea, măreția, găsind motive profunde de bucurie în ea, astfel încât lauda și mulțumirea față de Creator să devină o nevoie profundă a inimii.
Cele mai bune urări pentru o vară agreabilă tuturor, însoțite de binecuvântarea noastră arhierească!
† Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
[1] Loc sau condiție de pace și de fericire, indicat în Vechiul Testament ca fiind paradisul pământesc.
Editorial – Actualitatea creştină, nr. 7/2023, Anul XXXIV, p. 3-4.
