Recomandările sanitare şi prudenţa de a nu fi contagiaţi ori de a contagia pe alţii au adus o modificare a comportamentului nostru public. Mai mult, purtarea măştii afectează capacitatea chipului de a transmite, de a comunica.
Paulo Coelho spune că îmbrăţişarea călduroasă îţi prelungeşte viaţa cu o zi. În această perioadă de „distanţare socială”, acest gest aparent banal, dar în esenţă atât de profund a fost supus mortificării. Chiar şi în biserici am renunţat la gestul liturgic al schimbului păcii, la strângerea de mână. Această situaţie nebănuită până acum câteva luni în urmă ne dă totuşi posibilitatea de a medita la importanţa unui gest simplu: îmbrăţişarea.
Din fragedă copilărie, ba chiar din scutece, îmbrăţişarea din partea mamei ne conferă ocrotire şi mai ales arată cât de concrete sunt afecţiunea şi iubirea.
Gesturile trupeşti, în aparenţă atât de simple şi instinctive, au o importanţă covârşitoare deoarece prin intermediul lor copilul învaţă două lucruri: mai întâi respectul faţă de celălalt, în speţă faţă de mamă, de cât de dispusă este să interacţioneze cu el, să-i simtă emoţiile; în al doilea rând se înţelege pe sine, cât de în stare este să aibă o legătură cu „altcineva”, câtă siguranţă dobândeşte din primirea unui răspuns mai mult sau mai puţin pozitiv sau negativ. Recurgând la aceste scheme, în raport cu răspunsul persoanei adulte, copilul îşi face o părere despre propria capacitate de a se conecta şi despre câtă disponibilitate există din partea celuilalt.
Deşi banal, exemplul ne ajută să ne facem o idee despre cum ataşamentul faţă de mamă trăit în copilărie ne influenţează tot restul vieţii. Un părinte dur, lipsit de blândeţe, inhibă copilul în dorinţa sa spontană şi firească de a fi îmbrăţişat, mângâiat, iar această carenţă va ieşi mai târziu la iveală. La rândul său va manifesta dificultăţi în a îmbrăţişa pe cineva. Desigur, există şi o veste bună, anume că prin educaţie se pot schimba multe în bine.
Ne place sau nu, toate acestea se exprimă prin trup: în musculatura mai mult sau mai puțin relaxată, în mimica mai mult sau mai puţin destinsă, în surâsul mai mult sau mai puţin natural, în gesturi şi în mişcările mai mult sau mai puţin ample, în tonul vocii. Nu toţi îndrăznesc să recurgă la gestul îmbrăţişării, mai ales dacă acesta trezeşte emoţii negative. Aşadar, îmbrăţişarea este mult mai mult decât un simplu gest, este o istorie care cuprinde trăsăturile şi momentele importante ale vieţii.
Nesiguranţa şi ezitările din viaţa unui adolescent, dar şi a unui tânăr sunt, de obicei, rodul unei legături în care a existat dificultatea de a fi luat în braţe sau de a fi îmbrăţişat.
Pr. Fabian Măriuţ
Actualitatea creştină, nr. 8/2020, Anul XXXI, p. 22.