În urmă cu cincizeci de ani, la 25 iulie 1968, era promulgată Enciclica Humanae Vitae, un document de bioetică și pastorație care este considerat și astăzi unul dintre cele mai controversate documente de acest gen. La acea dată, Papa Paul al VI-lea încredința învățăturile conținute în Enciclica Humanae Vitae nu numai episcopilor și preoților, dar și familiilor, medicilor, personalului sanitar, educatorilor, oamenilor de știință și tuturor acelora care au datorii și responsabilități față de binele comun al societății. Așa după cum putem citi clar în directivele pastorale enunțate în a treia parte a scrisorii (paragrafele 19-31), Papa Paul al VI-lea le cerea tuturor oamenilor de bunăvoință să se angajeze ferm în apărarea moralității conjugale, în totalitatea ei, și să contribuie astfel la instaurarea unei civilizații cu adevărat umane.

Ar fi, desigur, multe de spus despre ceea ce s-a întâmplat de la promulgarea acestui document și până astăzi. De obicei, la ceas aniversar, trecem în revistă evenimentele importante care au marcat o anumită perioadă și, cu o oarecare nerăbdare, ne îndreptăm privirea spre viitor. Însă pentru a putea privi încrezători spre mâine e nevoie să învățăm din greșelile trecutului și, mai ales, să înțelegem care sunt cauzele care au dus la problemele societății de azi.

Multe au fost curentele ideologice care au marcat ultimele decenii; multe au fost și modurile de gândire care i-au influențat chiar și pe creștini și nu de puține ori i-au făcut pe unii dintre ei să se abată de la calea lor: de la marxism la liberalism și până la libertinism; de la colectivism la individualismul radical; de la ateism la un misticism religios vag; de la agnosticism la sincretism ș.a.m.d. Astăzi, în multe locuri, a avea o credință puternică bazată pe Crezul Bisericii este etichetat adesea ca fundamentalism, în timp ce relativismul, care nu recunoaște nimic ca fiind definitiv și al cărui scop final este doar satisfacerea ego-ului, pare a fi singura atitudine prin care se poate „face față” timpurilor postmoderne.

Cuvintele unui Papă nu sunt bine primite întotdeauna și de toți și asta nu e un secret. S-ar putea spune că prin Humanae Vitae, Papa Paul al VI-lea a șocat într-un fel lumea, deși nu a făcut decât să ia atitudine față de liberalizarea tot mai accentuată a moravurilor și să avertizeze asupra pericolelor generate de relativismul moral. Nu numai conținutul în sine al scrisorii a șocat, dar mai ales reacția unora față de conținut. Imediat după promulgare și în anii care i-au urmat, această enciclică a fost respinsă în mod explicit chiar de unii membri ai Bisericii Catolice, printre care și mulți episcopi, preoți și teologi. Fără a intra în detalii, ar fi totuși important de amintit principalele motive invocate de tabăra celor care s-au opus acestui document – acestea pot fi rezumate astfel: 1. Enciclica Humanae Vitae nu poate fi considerată infailibilă deoarece atinge libertatea de conștiință; 2. Paul al VI-lea s-a dovedit a fi prea preocupat de aspectele biologice ale relațiilor conjugale; 3. Papa a lansat ipoteze neîntemeiate despre consecințele grave ale metodelor artificiale de control al nașterilor. Adevărul era însă altul: prin Humanae Vitae, Paul al VI-lea predica Evanghelia Vieții așa cum o făcuse și predecesorul său, Pius al XII-lea, confirmând astfel învățătura Bisericii pe teme morale. Papa Paul al VI-lea știa că e de datoria lui să ducă o luptă împotriva relativismului, pentru binele esențial al omului. De aceea, a avertizat că o lume care recurge la mijloacele/metodele contraceptive va deveni o lume a infidelității agresive, o lume în care femeile sunt tratate și se lasă tratate de multe ori ca un obiect, iar fertilitatea este efectiv tratată ca o boală și nu ca o binecuvântare; o lume în care oamenii cred că își pot manipula trupurile după cum vor (cf. HV nr. 17). Putem nega astăzi că trăim într-o asemenea lume? Avem vreo îndoială că trăim într-o societate care a întors spatele adevărurilor lui Cristos?

În ultimele decenii, în loc să acorde atenție avertismentelor Papei Paul al VI-lea, mulți au atacat sau chiar au respins pe de-a întregul mesajul Enciclicei Humanae Vitae, alții l-au reinterpretat, preferând să-i dilueze adevărul, pentru a-l face, în viziunea lor, „aplicabil noilor realități”. Din păcate, și astăzi unii membri ai Bisericii continuă să lanseze noi atacuri asupra acestui document, în loc să-și aplece privirea asupra experienței dureroase a societății din ultimii cincizeci de ani, datorată în mare parte unei înțelegeri greșite a libertății ce a stat și la baza revoluției sexuale.  Poate că dacă învățăturile Papei Paul al VI-lea ar fi fost luate în serios, ampla mișcare #MeToo, lansată de vedetele feminine de la Hollywood și răspândită în întreaga lume, nu ar fi existat astăzi.

Revoluția sexuală a anilor ’60 promitea eliberarea femeii odată cu dezvoltarea unei mari industrii bănoase a mijloacelor contraceptive. Dar se pare că această revoluție nu a adus cu sine eliberarea promisă și nici un respect mai mare față de demnitatea și rolul femeii, ba dimpotrivă, femeia a ajuns să fie, tot mai frecvent, o victimă a abuzurilor și hărțuirii sexuale, un simplu obiect al plăcerii, ce poate fi cu ușurință folosit și apoi aruncat. Nu este mișcarea #MeToo o dovadă clară că relațiile intime de tipul „oricând, oriunde și cu oricine” nu fac decât să-l transforme pe om într-un sclav al plăcerii proprii sau a altuia?

Nu ar fi cazul să ne întrebăm ce alternativă oferim la acea educație sexuală, tot mai promovată și la noi, care nu oferă o viziune integrală asupra omului și a vocației sale și care nu ia în calcul necesitatea respectării și ocrotirii familiei, adică a celulei fundamentale a societății? Oare tinerii nu merită să știe că doar iubirea autentică și responsabilă este singurul răspuns care se potrivește demnității persoanei umane?

Într-un lung interviu publicat în 1994, sub forma unui volum intitulat Să trecem pragul speranței, Ioan Paul al II-lea spunea: „Prin enciclica Humanae vitae [Papa Paul al VI-lea] a pus în faptă îndemnul apostolului Paul, care îi scria discipolului său Timotei: «Vestește Cuvântul, stăruie, la timp potrivit și nepotrivit… Va veni un timp când oamenii nu vor mai suferi învățătura sănătoasă» (2Tim 4:2-3).”

Avem cu siguranță și noi datoria de a prezenta generațiilor tinere o învățătură sănătoasă și cu adevărat eliberatoare despre iubire. În acest sens, Editura ARCB va publica, în curând, un Manual de Bioetică pentru Tineri, o lucrare de referință, tradusă din limba franceză, care oferă răspunsuri scurte și clare la numeroase întrebări despre sexualitate și demnitatea umană.

Monica Rîpeanu

Humanae Vitae, ieri și azi

„…Învățătura exprimată de enciclica Humanae Vitae nu este ușoară. Totuși, ea este conformă cu structura fundamentală prin care viața a fost mereu transmisă, încă de la crearea lumii, respectând natura și în conformitate cu exigențele ei. Atenția față de viața umană și apărarea demnității persoanei ne impun să nu lăsăm nimic neîncercat pentru ca toți să fie părtași de adevărul genuin al iubirii conjugale responsabile, în adeziunea deplină la legea înscrisă în inima oricărei persoane.”

(fragment dintr-un mesaj adresat de Papa Benedict al XVI-lea la Congresul Internațional din mai 2008 organizat de Universitatea Pontificală din Lateran cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la promulgarea Enciclicei Humanae Vitae).


Actualitatea creştină, nr. 7/2018, Anul XXIX, pag. 14-15.

Show Buttons
Hide Buttons