Un îndemn apostolic, o chemare universală la sfințenie
Sper ca aceste pagini să fie de folos pentru ca întreaga Biserică să se dedice promovării dorinței de sfințenie. Să-i cerem Duhului Sfânt să insufle în noi o intensă dorință de a fi sfinți pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu și să ne încurajăm unii pe alții în această propunere. Vom împărtăși astfel o fericire pe care lumea nu va putea să ne-o răpească.
(Papa Francisc)
Pe 9 aprilie, Biroul de presă al Sfântului Scaun a publicat documentul „Gaudete et exsultate” – Bucurați-vă și veseliți-vă!, ce reprezintă a treia exortaţie apostolică a Papei Francisc. Îndemnul apostolic este dedicat chemării la sfințenie în lumea contemporană.
Începutul exortației: îndemnul la bucurie și chemarea la sfințenie
„Gaudete et exsultate!” – Bucurați-vă și veseliți-vă! (Mt 5,12), le spune Isus celor persecutați și umiliți pentru cauza sa. Domnul cere totul și ce oferă este adevărata viață, fericirea pentru care am fost creați. El ne vrea sfinți și nu se așteaptă să ne mulțumim cu o existență mediocră, apoasă, inconsistentă. […] Nu trebuie să ne așteptăm la un tratat despre sfințenie. Țelul meu modest este să fac să răsune încă o dată chemarea la sfințenie, urmărind să o concretizăm în contextul actual, cu riscurile, provocările și oportunitățile sale. Pentru că Domnul ne-a ales pe fiecare dintre noi „ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui în iubire” (Ef 1,4).
Sinteza exortației apostolice
Devenim sfinți trăind Fericirile Evangheliei, o cale regală pentru că este „contracurentului” în raport cu direcția lumii. Trebuie să devenim sfinți cu toții, pentru că Biserica a învățat întotdeauna că sfințenia e o chemare universală și la îndemâna oricui, după cum dovedesc numeroșii sfinți „de la ușa de alături”. Viața de sfințenie este, totodată, strâns legată de viața de milostivire, „cheia cerului”. Prin urmare, sfânt e cel care știe să se lase mișcat și se mișcă la rândul său pentru a-i ajuta pe cei săraci și a vindeca formele de mizerie. Cel care respinge „elucubrațiile” vechilor erezii mereu actuale și cel care, pe lângă toate celelalte, într-o lume „accelerată” și agresivă e capabil să trăiască cu bucurie și cu simțul umorului.
Nu un „tratat”, ci un îndemn
Este tocmai spiritul de bucurie pe care Papa Francisc alege să-l propună în deschiderea ultimei exortații. Titlul „Gaudete et exsultate” – Bucuraţi-vă și veseliţi-vă! reia cuvintele pe care Isus le adresează „celor care sunt persecutați sau umiliți din cauza lui”. În cele cinci capitole și cele 44 de pagini ale documentului, Papa urmează firul magisteriului predicat de el cu deosebită intensitate: Biserica aproape de „trupul suferind al lui Cristos”. După cum avertizează încă de la început, cele 177 de paragrafe nu sunt „un tratat despre sfințenie cu numeroase definiții și distincții”, ci o modalitate de a „face să răsune încă o dată chemarea la sfinţenie”, indicând „riscurile, provocările și oportunitățile sale” (nr. 2).
Clasa de mijloc a sfințeniei
Înainte de a arăta ce trebuie făcut pentru a deveni sfinți, Pontiful se opreşte în primul capitol asupra „chemării la sfințenie” și asigură în privinţa existenţei unei căi de a ajunge la perfecțiune pentru fiecare în parte. […] „Sfinții care sunt deja în prezența lui Dumnezeu ne încurajează și ne însoțesc” (nr. 4), spune Papa, dar, adaugă, sfințenia în care Dumnezeu vrea ca noi să ne perfecţionăm e aceea „a gesturilor mici” (nr. 16), de fiecare zi, despre care ne dau atât de des mărturie „cei care trăiesc lângă noi”, „clasa de mijloc a sfințeniei” (nr. 7).
Rațiunea ca zeu
În al doilea capitol, Papa denunță ceea ce numește „doi dușmani subtili ai sfințeniei” […] E vorba de gnosticism și de pelagianism, două abateri de la credința creștină, vechi de secole și, cu toate acestea, subliniază Pontiful, „de o alarmantă actualitate” (nr. 35). Gnosticismul este, în această optică, auto-celebrarea „unei minți fără Dumnezeu și fără trup”. Pentru Papa, gnosticismul reprezintă „o superficialitate vanitoasă”, o „logică rece” care pretinde să „domesticească misterul lui Dumnezeu și al harului său” și, făcând astfel, ajunge să prefere „un Dumnezeu fără Cristos, un Cristos fără Biserică, o Biserică fără popor” (nr. 37-39).
Adoratorii voinței
Formele noi de pelagianism reprezintă, în viziunea Sfântului Părinte, o altă eroare generată de gnosticism. Obiectul adorației, în acest caz, nu mai este rațiunea umană, ci „efortul personal”, „voința fără umilință” care se simte superioară celorlalți pentru că respectă „anumite norme” sau este credincioasă „unui anume stil catolic” (nr. 49). „Obsesia pentru lege” sau „ostentația atenției față de liturgie, doctrină și prestigiul Bisericii” sunt pentru Papa Francisc unele trăsături tipice ale creștinilor ispitiți de această erezie ce se întoarce (nr. 57). […]
Opt căi de sfințenie
Dincolo de toate „teoriile despre ceea ce este sfințenia”, există Fericirile. Papa Francisc le pune în centrul celui de-al treilea capitol, afirmând că prin acest discurs Isus „explică cu simplitate ce înseamnă a fi sfinți” (nr. 63). Papa le trece în revistă una câte una. De la sărăcia inimii la „reacționarea cu smerită blândeţe” într-o lume „în care există conflicte pretutindeni (nr. 74). De la „curajul” de a ne lăsa „pătrunşi” de durerea celuilalt la trăirea „compasiunii” până la căutarea, cu foame şi sete, a dreptăţii, în vreme ce „bandele corupției” îşi împart „tortul vieții” (nr. 78-79). De la „a privi și a acționa cu milă” la „a menţine o inimă curată, lipsită de orice ar putea întina iubirea de Dumnezeu și de aproapele (nr. 86). […]
Marea regulă de comportament
Una dintre aceste Fericiri, „Fericiţi cei milostivi”, conține, în viziunea Papei Francisc „marea regulă de comportament” a creștinilor, cea descrisă de evanghelistul Matei în capitolul 25, cel al „Judecăţii finale”. Această pagină, reafirmă Pontiful, arată că „a fi sfinţi nu înseamnă (…) strălucirea ochilor într-un pretins extaz” (nr. 96), ci trăirea dumnezeirii prin iubire faţă de cei din urmă. Din păcate, observă Pontiful, există ideologii care „mutilează Evanghelia”. Pe de o parte, creștinii fără relație cu Dumnezeu, „care transformă creștinismul într-un fel de ONG” (nr. 100). Pe de altă parte, cei „neîncrezători în implicare socială a altora, ca şi cum ar fi superficial, secularizat, comunist sau populist”, sau „relativizat” în numele unei etici. La acest punct, pontiful reafirmă că, pentru fiecare categorie umană a celor slabi şi neajutoraţi, „apărarea trebuie să fie fermă și plină de pasiune” (nr. 101). […]
Trăsăturile sfințeniei
Remarcând că „a se bucura de viață”, cum îndeamnă „consumismul hedonist”, stă la polul opus dorinței de a da slavă lui Dumnezeu, care cere să te dăruiești în faptele de milostenie (nr. 107-108), Pontiful trece în revistă în capitolul al patrulea trăsăturile indispensabile pentru a înțelege stilul de viață al sfințeniei: „suportarea, răbdarea și blândețea”, „bucuria și simțul umorului”, „îndrăzneala și fervoarea”, calea sfințeniei drept cale trăită „în comunitate” și „în rugăciune continuă” care ajunge la contemplație, dar nu înțeleasă ca „o fugă” de lume (nr. 110-152).
Luptă vigilentă și inteligentă
Și din moment ce viața creștină este o luptă „permanentă” împotriva „mentalității mundane”, care „ne zăpăcește și ne face mediocri” (nr. 159), Papa trage concluzie în al cincilea capitol cu îndemnul la „luptă” împotriva Celui rău care, subliniază, nu este „un mit”, ci „o ființă personală care ne chinuiește” (nr. 160-161). Amenințările acestuia, spune pontiful, trebuie combătute prin „vigilență”, folosind „armele puternice” ale rugăciunii, sacramentelor și printr-o viață impregnată de faptele de caritate (nr. 162). […]
(după radiovaticana.va, din sinteza documentului, pusă la dispoziție de Biroul de presă al Vaticanului și tradusă de Pr. Adrian Dancă și de Anca Mărtinaș, de la Redacția în limba română a Radio Vatican)
Actualitatea creştină, nr. 5/2018, Anul XXIX, p. 8-9.
