14 iunie este, și în 2018, o zi importantă pentru sănătatea umanității: Ziua Internațională a Donatorului de Sânge. Organizația Mondială a Sănătății a stabilit acest eveniment pentru a crește conștientizarea importanței uriașe a donării de sânge și pentru a încuraja publicul larg să doneze regulat. Data aleasă aniversează nașterea, în 1868, a medicului vienez Karl Landsteiner, care în 1930 a primit Premiul Nobel pentru descoperirea și clasificarea grupelor de sânge în sistemul ABO. Astfel, transfuziile de sânge au devenit mult mai sigure, salvând anual milioane de vieți. Anul acesta, tema evenimentului este „Donarea ca act de solidaritate”, bazat pe altruism, empatie și bunătate, iar sloganul este „Fiți alături de cineva care are nevoie. Donați sânge. Dăruiți viață”.
În 2015, pr. Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei de București, donator și promotor al donării de sânge, lansa acest îndemn într-un scurt video (devenit viral sub titlul „Fă ce face popa”),realizat la Centrul de Transfuzie Sanguină din București: „Acum mai bine de 2.000 de ani, Cristos și-a dat sângele ca să ne mântuiască. Ce putem noi face e să dăruim un pic din sângele nostru pentru ca alți semeni de-ai noștri să poată trăi. Alătură-te și tu, donează sânge, dăruiește viață!”
De ce este permanentă nevoia de sânge? Tot timpul există numeroase urgențe medicale care necesită transfuzii de sânge: accidente, hemoragii, operații și transplanturi de organe, nașteri cu complicații, pacienți cu anemii severe, cancer, arsuri etc. Din păcate, puțini dintre donatorii eligibili donează constant.
De ce este benefică donarea de sânge pentru donator? În primul rând, beneficiați de un control medical și de unele analize gratuite: înainte de donare – grupa de sânge, glicemia, hemoglobina, trombocite și leucocite; după donare – testarea pentru virușii hepatitelor B și C, HIV și HTLV (virusul care dă leucemie), sifilis și TGP (o analiză importantă pentru ficat); o dată pe an – un set gratuit de analize de sânge. De asemenea, donarea împrospătează sângele (organismul va produce ulterior celule sangvine noi) și întărește imunitatea. Mai multe studii au arătat și scăderea riscului de boli cardiovasculare (inclusiv atac de cord, AVC, ateroscleroză) și diminuarea riscului de cancer. La o donare, corpul arde aproximativ 650 de calorii, iar nivelul colesterolului, al trigliceridelor precum și vâscozitatea sângelui sunt îmbunătățite. Bărbații și femeile post-menopauză beneficiază și de reglarea nivelului de fier din sânge. În plus, dacă vreodată donatorul va suferi o hemoragie, corpul său va reacționa mult mai bine, fiind deja obișnuit cu pierderea controlată, periodică de sânge de la donare. Beneficiile pentru sănătatea donatorului sunt cu atât mai mari dacă donările sunt regulate. Chiar dacă nu puteți dona, puteți fi totuși de mare ajutor informându-vă și vorbind altora despre importanța acestui act caritabil profund umanitar și creștin.
Pentru detalii legate de donarea de sânge o puteți contacta pe Cristina Enescu, donator și voluntar al Campaniei „N-Avem Sânge” (n-avemsange.ro) și al Centrului de Transfuzie Sanguină București (www.ctsbucuresti.ro) – 0763.218.157, aky_f@yahoo.com
Despre Ziua Donatorului de Sânge 2018 – http://www.who.int/campaigns/world-blood-donor-day/2018/event/en/
Cristina Enescu
Actualitatea creştină, nr. 6/2018, Anul XXIX, pag. 16.