Interviul luat ÎPS Aurel Percă de către Ciprian Dumea[1]
[1] Interviul a fost difuzat în cadrul emisiunii „Universul credinței” de la TVR1, ediția din 10 ianuarie.
Ciprian Dumea: Anul 2019 a marcat și a îmbogățit viața întregii comunități catolice din țara noastră prin vizita Sanctității Sale Papa Francisc de la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie. Sfârșitul anului a adus pentru Arhidieceza Romano-Catolică de București anunțul retragerii la împlinirea vârstei canonice de 75 de ani a Înalt Preasfințitului Ioan Robu de la cârma Arhidiecezei după mai bine de 35 de ani de păstorire. În acest context, Papa Francisc a numit un nou Arhiepiscop de București în persoana Monseniorului Aurel Percă, până atunci Episcop auxiliar de Iași, a cărui instalare în scaunul de păstor a avut loc la începutul anului 2020, mai precis în ziua de 11 ianuarie în Catedrala Sfântul Iosif din București. După un an 2020 aflat sub semnul pandemiei, în chiar prima săptămână a noului an 2021, ne aflăm în sediul Arhiepiscopiei de București, unde stăm de vorbă cu Arhiepiscopul Aurel Percă despre perspectivele și provocările anului ce s-a încheiat și, de ce nu, despre provocările și perspectivele noului an. Îi spune bun găsit Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscop Aurel Percă și „La mulți ani!” pentru anul 2021.
ÎPS Aurel Percă: „La mulți ani!” și bun venit în casa noastră!
CD: Vă mulțumim că ne-ați primit și v-ați făcut timp să ne împărtășiți din experiența acestui prim an al păstoririi Înalt Preasfinției Voastre aici, în București, păstorire pe care v-o dorim rodnică și îndelungată.
AP: Mulțumesc frumos și mă bucur să putem face o analiză a acestei păstoriri într-un an dificil de început, dar și în același timp dificil din cauza pandemiei de coronavirus.
CD: Principala grijă a păstorului este îndreptată către cea mai importantă resursă a societății, persoana umană, în toate aspectele sale, umane și spirituale. Așadar, cum ați perceput comunitatea catolică din Arhidieceza de București, și cum v-ați simțit primit de preoții și credincioșii Arhidiecezei?
AP: Dorința mea exprimată chiar în programul de păstorire, în ziua înscăunării ca arhiepiscop de București a fost aceea de a mă apropia de oameni și am spus că vreau întâi să-i cunosc pe oameni, să cunosc locurile unde trăiesc, să iau contact cu preoții la fața locului, pentru că un preot și un episcop lucrează cu oamenii și dacă îi cunoști pe oameni poți să te adresezi apoi în diferite moduri, cunoscând specificul lor. Din păcate, sigur, acest program amplu, pe care l-am avut la început de a vizita imediat toate comunitățile Arhiepiscopiei nu s-a realizat, deoarece la scurt timp a intervenit starea de urgență care m-a împiedicat să mă deplasez în parohii, dar am reluat această vizită imediat ce a fost posibilă deplasarea pe teren. De aceea, pot să spun că, până în prezent, până la sfârșitul anului 2020, am putut să vizitez peste 90 % din comunitățile Arhidiecezei de București, ocazie cu care eu m-am întâlnit foarte mult cu oamenii, cu tinerii, care s-au arătat entuziasmați și bucuroși să poată întâlni păstorul lor. Este o bucurie firească pe care am constatat-o de multe ori când preotul sau episcopul este în mijlocul credincioșilor este o bucurie pentru că nu mai simt acea distanță între păstor și credincioși, dar este ca o familie, tatăl familiei care este în mijlocul copiilor.
CD: Experiența din Dieceza de Iași, unde comunitatea catolică este foarte densă, și numeric și teritorial, este diferită de cea din Arhidieceza de București, unde teritoriul este foarte vast și comunitatea puțin mai împrăștiată, am putea spune. De asemenea, Dieceza de Iași are o diaspora foarte numeroasă. Care este realitatea în Arhidieceza de București în ceea ce privește acest aspect al diasporei? Are această grijă Arhiepiscopul de București?
AP: Desigur, cunoșteam această situație chiar când în calitate de Episcop auxiliar de Iași vizitam comunitățile de români din Italia, Spania, Anglia sau în alte țări unde erau într-adevăr în număr mai mic, dar întâlneam și credincioși din Arhidieceza de București. Bineînțeles că ponderea nu este atât de numeroasă ca cea a credincioșilor din Dieceza de Iași, dar sunt foarte mulți credincioși care provin din Arhidieceza de București și se află în diferite țări. Nu avem o formă organizată, cum de altfel nici pentru Dieceza de Iași nu a fost prea ușor ca să numim un preot responsabil, totuși am reușit ca acele comunități cu un număr mai mare de credincioși să aibă un capelan recunoscut și de episcopul locului și care poate oficia slujbele în limba română. Sigur că mă gândesc la… și în viitor pentru a identifica prezența credincioșilor aparținând Arhidiecezei de București pentru ca să nu aibă de suferit din cauza lipsei unui preot de limba română. Sunt foarte mulți preoți care sunt ai Arhidiecezei care activează în diferite parohii și cred că ocazional oferă asistență spirituală și pastorală credincioșilor. Mă refer la un botez, la o înmormântare, la o cununie, la sărbătoarea Paștelui sau a Crăciunului, când doresc să aibă un preot român și cu siguranță că… și sunt sigur că mulți preoți care, deși nu au numire specială pentru comunitatea română, totuși îi ajută pe credincioșii români.
CD: Sigur că da. Menirea Bisericii este predicarea Evangheliei. Știm că și Arhidieceza de București are în grijă un teritoriu sau o activitate misionară. Despre ce este vorba?
AP: Da, vocația Bisericii este aceea de a fi misionară sau de a evangheliza. Când ne gândim la activitate misionară, imediat mergem cu gândul la acele țări sau teritorii unde încă nu a pătruns Evanghelia și unde oamenii încă nu știu nimica despre Dumnezeu sau despre problemele fundamentale ale omului și care trebuiesc rezolvate în spiritul credinței. Arhidieceza de București s-a deschis și pentru activitatea misionară pentru că există, sigur, și această convingere că aici, pe aceste teritorii odată au fost misionari care ne-au adus sămânța credinței, iar acuma având preoți suficienți ne gândim să dăm și noi acelor oameni care au nevoie de cunoașterea Evangheliei. De aceea, dacă noi am primit în dar, se cuvine să dăm și noi acuma mai departe și am ales Kenya, un teritoriu foarte fertil pentru sămânța Evangheliei, chiar într-o zonă de primă evanghelizare, unde creștinismul a pătruns cu abia 50 de ani în urmă, unde avem două misiuni și în care activează trei preoți. Dar misiunile nu înseamnă să avem numai preoți, e vorba și de susținerea misionară de acasă. Biserica ne cheamă să sprijinim această activitate a Bisericii, și chiar dacă unii nu pot merge în misiuni sau nu au vocația de a se deplasa în acele teritorii, totuși prin diferite acțiuni, activități pastorale, pot să vină în sprijinul misiunilor. Mă gândesc la acțiunea de sensibilizare a credincioșilor pentru a cunoaște realitățile și de a interveni punctual atunci când este vorba de un sprijin material. Există o colectă care se face în luna octombrie cu ocazia Zilei Misiunilor sau alte proiecte cum este Cutia speranței în fiecare parohie și unde fiecare își pune obolul propriu pentru a sprijini un copil sau o activitate socială din Kenya. O altă formă este aceea de a promova voluntariatul. Unii au făcut această experiență frumoasă și s-au întors foarte entuziasmați, alții, sigur, pot să susțină de acasă această activitate misionară prin acele forme de adopție la distanță. Diferite proiecte care sunt susținute cu ajutorul finanțării în linii mici sau mai mari din partea unor credincioși și astfel vedem că aceste comunități din Kenya, cele două, s-au ridicat suficient. Cunosc istoria lor pentru că am fost și pot să spun că în circa 25 de ani au crescut foarte mult datorită curajului preoților noștri misionari dar și al credincioșilor din Arhidieceză.
CD: Când vă referiți la implicarea voluntară, aveți în plan și o formă de pregătire a acestor laici care ar dori să se implice?
AP: Desigur că avem un oficiu misionar arhidiecezan care se ocupă cu informarea copiilor, a tinerilor, a adulților, iar cei care doresc să facă numaidecât o experiență misionară, bineînțeles că urmează și un traseu de pregătire, pentru că e vorba, de exemplu, dacă este vorba de un educator sau o educatoare sau de un asistent medical trebuie să cunoască anumite probleme specifice misiunilor. Dar există și o pregătire spunem acea de dăruire gratuită, pentru că asta este important dacă se merge la acei oameni, ei așteaptă, bineînțeles, și Evanghelia explicată, dar așteaptă și o promovare umană, socială, educativă, sanitară sau alte lucruri pe care realitatea le scoate în calea misionarilor.
CD: Cum vedeți implicarea laicilor și a persoanelor consacrate în viața Bisericii de aici și care sunt perspectivele în acest sens? Care este locul lor în Biserică, în viziunea Înalt Preasfinției Voastre?
AP: Și aici mergem pe linia Bisericii, pentru că oricum în spiritul Conciliului Vatican al II-lea laicii sunt chemați să joace un rol important în viața Bisericii. Nu mai putem concepe Biserica într-o separare absolută între ierarhie și credincioși și această implicare a laicilor în virtutea chemării prin botez să participe după specificul fiecăruia și după capacitatea fiecăruia la diferite activități, și acestea sunt în mod obișnuit coordonate și organizate de Biserică sub formă de asociații. Mă gândesc la Acțiunea Catolică sau grupul de familii cum este aici în Arhidieceza de București Asociația Familiilor Fericitul Vladimir Ghika. Dar sunt și alte forme mai mici sau uneori poate fără răsunet dar care asigură o vitalitate deosebită în cadrul parohiilor, dar acest lucru se reflectă apoi și pe planul Arhidiecezei. La fel și congregațiile religioase. Sunt mai multe congregații care s-au stabilit pe teritoriul Arhidiecezei după căderea comunismului și s-au implicat în diferite forme mai mult de asistență și de educație. Multe grădinițe care sunt conduse de aceste congregații sau aziluri de bătrâni sau chiar dacă nu sunt în formă recunoscută oficial ca și un azil sau o asociație de asistență, totuși multe congregații prin membrii lor merg și vizitează bolnavii, se interesează de situația lor. Am putea spune că vitalitatea Arhidiecezei, ca de altfel a Bisericii, se măsoară și prin prisma implicării laicilor și a congregațiilor în viața Bisericii. De fapt sunt și un fel de coordonată pastorală, o activitate pastorală pe care o secundează conform specificului lor laicii sau persoanele consacrate. Când spun persoane consacrate, călugări și călugărițe, bineînțeles.
CD: Ați amintit de congregații care au deschis grădinițe. Aceasta este următoarea întrebare. Învățământul catolic în Arhidieceza de București. Cum vedeți acest aspect?
AP: Învățământul, spunem noi, patronat de Biserică reintră în programul de evanghelizare. Este o altă formă prin care Biserica se implică în evanghelizarea oamenilor și mai ales când e vorba de școală, a copiilor și a tinerilor. De aceea, școala este importantă și chiar Biserica a insistat foarte mult și insistă prin documentele Magisteriului asupra importanței pe care Biserica trebuie să o acorde școlii. Când e vorba de școală, sigur că ne gândim foarte mult la forma de școală confesională. Nu este o ocazie poate acuma pentru a dezvolta această temă dar vreau să spun că Biserica prin profesorii pe care îi formează în facultatea de teologie sau profesorii pe care îi asumă din alte medii dar care au un comportament moral ireproșabil, care au o viziune corectă despre viață, chiar dacă aparțin altor confesiuni, Biserica dorește să aibă totuși în acele școli, unde are un cuvânt de spus, personal bine calificat, pentru că așa se face evanghelizarea. Fiecare dieceză, arhidieceză, în general, are câteva unități de învățământ și cred că trebuie să ținem foarte mult. Episcopul chiar, spunem, are obligația de a supraveghea foarte atent și acest sector al evanghelizării, școala. Școala, pentru că acolo se formează viitorii cetățeni ai țării, dar și viitorii creștini. Și dacă avem o școală bună avem toate șansele să avem și oameni bine formați pentru viață și pentru Biserică.
CD: Ca orice instituție și cu caracter uman, Biserica și Arhidieceza de București au acumulat de-a lungul existenței sale și un anumit patrimoniu nu atât spiritual dar și cultural, ori istoric și uman. Cum vedeți punerea sa în valoare?
AP: Da, este important pentru că așa pentru o persoană particulară e nevoie să-și cunoască bunicii și străbunii, la fel și o instituție cum este Biserica este bine să-și cunoască trecutul și, în general, fiecare dieceză, arhidieceză are un trecut mai îndepărtat sau mai apropiat, dar care conține foarte multe valori culturale, spirituale, artistice dar patrimoniul credinței și de aceea preocuparea este și în Arhidieceza de București de a pune în evidență acest patrimoniu. S-a început deja pe timpul păstoririi Înalt Preasfințitului Ioan Robu prin crearea unui departament de cercetare istorică și a patrimoniului religios al Arhidiecezei, există și o revistă, Pro Memoria, în care se publică diferite studii, și acest proiect merge mai departe. Pentru că intrând în arhive sau mergând pe teren descoperim din ce în ce mai multe lucruri care îmbogățesc istoria Arhidiecezei. Și nu sunt puține. Avem nevoie însă de cercetători pasionați și vom lucra mai departe în această direcție de a încuraja tineri cercetători, fie că sunt preoți sau laici, de a intra în arhive și de a studia trecutul diferitelor comunități ale Arhidiecezei de București.
CD: Este bine cunoscută relația apropiată pe care Episcopia Romano-Catolică de Iași o are, a avut-o și o are, cu Biserica Ortodoxă, în speță cu Mitropolia Moldovei. Acum, în pragul Octavei Mondiale de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, și în baza experienței de anul trecut vă întreb: cum apreciați relația interconfesională și ecumenică aici în Arhidieceza de București?
AP: Relația ecumenică este absolut vitală pentru Biserică. Nu putem să concepem viața Bisericii fără o raportare la celelalte confesiuni religioase. Și este binevenită această săptămână de rugăciuni la nivel mondial pentru unitatea Bisericilor, în care toți se roagă folosind rugăciunea lui Isus „ca toți să fie una”. Și aici la București mă bucur că deja anul trecut, la puțin timp după instalarea mea ca arhiepiscop am putut să particip în această săptămână de rugăciuni la diferite întâlniri. Și la Iași, într-adevăr, era o relație foarte strânsă, dar erau în dublu sens, catolici – ortodocși, ortodocși – catolici. Pe când la București am întâlnit relația oricum cu mai multe direcții, că avem în afară de Biserica Ortodoxă și Biserica Armeană și Biserica Anglicană și Biserica Luterană, avem și Biserica Greco-Catolică, ocazie cu care ne putem cunoaște mai bine, dar această legătură strânsă între conducătorii fiecărei confesiuni care ne apropie și ne ajută să, într-adevăr, cel puțin pentru o săptămână, să simțim că suntem una. Dar dorința este ca toți să se simtă una și de aici pornește toată această dorință, de fapt o dorință exprimată de Isus la cina de taină, când s-a rugat cu atâta ardoare „ca toți să fie una” – ucenicii, credincioșii din toate timpurile să fie una.
CD: Prezența în capitală aduce cu sine și necesitatea unei relații aparte cu realitatea vieții diplomatice. Ce a însemnat acest an pentru Înalt Preasfinția Voastră?
AP: Da, știam că venind la București, Arhidieceza este privită mai departe prin prisma calității de Biserică reprezentativă, sau dieceză reprezentativă a țării care trebuie să participe la diferite momente solemne din viața politică, socială, culturală a capitalei. Din păcate, a fost un an mai sărac în asemenea întâlniri, deoarece pandemia a împiedicat organizarea mai multor întâlniri sau la care să fie invitată și Biserica. Au fost doar câteva în care sigur că Biserica Catolică alături de Biserica Ortodoxă au fost prezente arătând că sunt la curent și participă la aceste momente solemne ale țării sau din viața culturală a țării. Sper că odată cu trecerea pandemiei de coronavirus se vor relua aceste întâlniri normale, ceea ce este o apropiere pentru… între conducătorii țării și conducătorii Bisericii, dar în același timp interesul pe care îl putem manifesta pentru diferitele probleme sociale.
CD: De puțin timp, mai precis odată cu postul Crăciunului, cu Adventul, Biserica a intrat într-un nou an liturgic, și implicit într-un nou timp de pregătire. Care este preocuparea Bisericii în acest nou an liturgic?
AP: În mod obișnuit, și la nivelul Bisericii Universale, Catolice, dar și la nivelul arhidiecezelor sau diecezelor se fixează câte un plan pastoral care coincide cu acest an liturgic care începe în mod obișnuit cu prima duminică din postul Crăciunului sau din Advent și durează până în vara următoare, timp în care fiecare păstor își fixează câteva priorități pastorale pe care le prezintă preoților și credincioșilor, iar aici în Arhidieceza de București m-am gândit că este foarte bine pentru a conștientiza pe credincioși asupra importanței participării la sfintele slujbe, fie că este vorba de Liturghie sau de sacramentul Botezului, al Mirului, sau al cununiei, să fie instruiți asupra semnificației celebrărilor. Ce înseamnă o participare activă, atentă și cu profit, pentru că de la fiecare celebrare omul trebuie să plece încărcat din punct de vedere spiritual. Și am fixat un program pentru catehizare în ceea ce privește liturghia și sacramentele.
CD: Începuturile unui drum, cum este și cazul Înalt Preasfinției Voastre, aduce cu sine și moșteniri mai mult sau mai puțin plăcute. Amintesc aici situația construcției din apropierea Catedralei Sfântul Iosif. Ce veți face în acest sens? Cum veți lucra?
AP: Da, cunoșteam deja dinainte situația și toată dezbaterea care s-a făcut pe marginea ilegalității acestei construcții. Eu am… când am acceptat și am venit am spus că problemele erau deja duse foarte departe prin discuțiile și declarațiile instanțelor judecătorești așa încât am spus că prioritatea mea este aceea de a face o lucrare pastorală, în primul loc să mă apropii de oameni, să cunosc problemele lor, să-i ajut pe oameni știind că în această privință există o sentință judecătorească definitivă și las atunci justiția să-și spună cuvântul până la capăt împreună cu autoritățile care au fost invitate să rezolve această problemă. Aș putea spune că într-un fel această problemă este scoasă un pic din sfera preocupărilor mele pentru că știu că există această dezbatere îndelungată cu niște soluții definitive.
CD: Care este sfatul Arhiepiscopului de București pentru enoriași în aceste vremuri de încercare când cei mai mulți au fost constrânși să stea separați de aria Bisericii în acest context de pandemie? Cum vă adresați lor? Cum v-ați adresat în acest timp și cum vă propuneți să ajungeți mai aproape de cei care se pregătesc sau care trăiesc momente importante din viața lor sau din viața comunității lor?
AP: Da, am trăit vremuri destul de dificile, mai ales în prima parte a anului 2020, când era starea de urgență și care a împiedicat foarte mulți credincioși să participe direct, fizic la sfintele slujbe. Deși era acea recomandare de distanțare fizică, totuși noi am încercat să promovăm o distanțare nu fizică, dar să promovăm o apropiere spirituală. Și așa s-a realizat, sigur, această posibilitate de a participa prin intermediul mijloacelor de comunicație la liturghiile care se celebrau în Catedrală sau în diferite biserici. Eu țin foarte mult să mulțumesc Televiziunii Române pentru că a înlesnit și înlesnește în continuare transmiterea Liturghiei din Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif. Un ecou foarte plăcut pentru că, mărturisesc, odată cu vizita mea în diferite parohii, foarte mulți credincioși apreciază și țin foarte mult ca să participe la această Liturghie, mai ales categoria persoanelor vulnerabile, bolnavii, bătrânii și chiar și persoanele care din motive de prudență preferă să rămână în casă. Dar Biserica a fost mereu aproape, este aproape prin diferite activități și cu caracter social, implicarea multor persoane pentru ajutorarea persoanelor izolate, mă refer mai mult și la o activitate deosebit de fervoroasă a tinerilor care au mers și au vizitat bătrânii, mai ales în perioada de stare de urgență. Oricum există o mare posibilitate de activități prin care, în mod vizibil sau în mod ascuns, Biserica a fost aproape de toți credincioșii care au avut de suferit în această perioadă.
CD: Și înainte de a încheia discuția noastră și de a ne lua rămas bun, aveți posibilitatea de a adăuga un argument pe care îl considerați important și pe care eu nu l-am atins în timpul discuției noastre.
AP: Da, într-un fel poate nici nu puteam să epuizăm toate problemele. Aș accentua doar, poate că a venit așa, tangențial, vorba de familie. Anul 2021, mai precis începând de la sărbătoarea Sfântului Iosif este un an declarat Anul familiei prin prisma enciclicei Sfântului Părinte Papa Francisc, Amoris laetitia, Bucuria iubirii, 5 ani de când s-a publicat această enciclică și care readuce în discuție și în realitate tema familiei, o temă destul de importantă, pentru că știm că familia suferă foarte mult în zilele noastre, și e nevoie să ne întoarcem la acest document de bază care oferă multe criterii de actualitate pentru orânduirea vieții de familie, atât pregătirea tinerilor pentru familie, dar mai ales problemele cu care se zbate familia în societatea actuală. Și cred că este important să profităm de acest an și de această invitație a Papei de a reflecta mai mult asupra importanței familiei în societate.
CD: Înalt Preasfinția Voastră, în numele întregii echipe a emisiunii Universul credinței – emisiunea de activitate religioasă a Televiziunii Române – în numele colegilor prezenți aici și în numele celor care ne urmăresc, vă mulțumesc pentru amabilitatea și căldura cu care ne-ați primit și vă asigurăm de toată prețuirea noastră. Mult succes în continuare și să ne revedem cu bine. Lăudat să fie Isus și Maria!
AP: În vecii vecilor! Mulțumesc și eu foarte mult pentru aceste urări exprimate, dar mai ales pentru că avem posibilitatea să transmitem un mesaj tuturor telespectatorilor care duminică de duminică urmăresc Universul credinței – eu însumi când am timp mă uit și pot să felicit pe toți realizatorii că fac lucruri foarte frumoase. Domnul să vă binecuvânteze și să vă ajute în această muncă nobilă.
CD: Vă mulțumim.
Interviul a fost publicat într-o formă restrânsă în Actualitatea creştină, nr. 2/2021, Anul XXXII, p. 28-31.
