Niciunul dintre noi nu trăiește doar pentru sine însuși, și nici unul nu moare pentru sine însuși. Fie dar că trăim, pentru Domnul trăim, fie că murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem. Aceste cuvinte ale Sfântului Apostol Paul din Scrisoarea către Romani (14,7-8) descriu cum nu se poate mai bine pelerinajul pe pământ al unui sfânt pe care unii dintre noi au avut ocazia și marea bucurie să-l întâlnească și chiar să-l cunoască personal.

În urmă cu exact o sută de ani, la 18 mai 1920, se năștea la Wadowice, în Polonia, Karol Józef Wojtyła, cel ce avea să fie ales Papă în octombrie 1978 și cunoscut după aceea ca Ioan Paul al II-lea – un Sfânt Părinte care a contribuit mult la schimbarea istoriei acestei lumi. Așa cum sublinia succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, „Ioan Paul al II-lea a condus Poporul lui Dumnezeu ca să treacă pragul celui de-al Treilea Mileniu, pe care tocmai grație lui Cristos el a putut să-l numească pragul speranței.

Prin felul în care a trăit și a condus Biserica, dar și prin modul în care și-a acceptat suferința și a plecat din această lume, Ioan Paul al II-lea a arătat că a fost întru totul un om al lui Dumnezeu în permanent dialog cu Dumnezeu și dăruit complet semenilor săi. Suferința nu l-a ocolit. De fapt, Crucea l-a însoțit încă din primii ani ai vieții. Și-a pierdut mama la vârsta de nouă ani, iar trei ani mai târziu și-a pierdut și unicul frate. Apoi, pe când era student la Cracovia, a murit și tatăl său și s-a trezit astfel complet singur într-o țară aflată sub ocupația nazistă și în mijlocul unei lumi aflate în război. Fiind marcat de o copilărie lipsită de prezența mamei, și-a dedicat întreaga viață Sfintei Fecioare Maria, încredințându-se ocrotirii ei de Mamă: Totus Tuus, Maria.

Lumea l-a perceput ca pe un sfânt încă din timpul vieții, cu mult înainte de a fi proclamat sfânt și, pe bună dreptate, a fost numit chiar și de jurnaliști globetrotterul Evangheliei, atletul lui Dumnezeu, un om curajos în epoca marilor frici. A fost curajos în apărarea păcii, în apărarea familiei și a demnității umane. Papa Francisc l-a numit Papa familiei, iar pentru mulți el este Papa celor bolnavi și al celor suferinzi și sfântul inimilor. În același timp, el s-a dovedit a fi și prietenul prin excelență al tinerilor. Este bine cunoscut faptul că, imediat după sfințirea sa ca preot, s-a îndreptat în acțiunea sa pastorală în primul rând spre tineri. Mai mult, peste tot pe unde a călătorit i-a căutat cu predilecție pe tineri și a fost căutat de tineri.

În 1994, săptămânalul Time din New York îl alegea „omul anului”, recunoscând și afirmând măreția gândurilor acestui Papă. Într-un lung interviu care a fost publicat în același an, sub forma unui volum cu titlul Să trecem pragul speranței, Ioan Paul al II-lea spunea despre istoria mântuirii că „oferă întotdeauna o nouă inspirație pentru interpretarea istoriei omenirii” și că ea „propune de fapt tema cea mai pasionantă” fiindcă „nu reia doar problema istoriei omului, ci abordează chestiunea sensului existenței lui”.

A călătorit neobosit pe toate continentele pentru a proclama iubirea lui Dumnezeu. A vorbit necontenit cu curaj, claritate și o fermitate aparte despre libertate, despre demnitatea umană și respectarea vieții de la început și până la sfârșit, îndemnându-i constant pe toți oamenii de bună-credință să participe la construirea unei civilizații a iubirii și la răspândirea unei culturi a vieții. Acest fiu al Poloniei, a cărui viață a urmărit parcursul istoriei, a contribuit indubitabil și la prăbușirea comunismului. Karol Wojtyła a rezistat în fața a două regimuri totalitare – nazismul și comunismul – și a contribuit în mod direct la victoria mișcării „Solidaritatea” în Polonia.

ÎPS Ioan Robu a scris în Introducerea la volumul festiv dedicat beatificării Papei Ioan Paul al II-lea (publicat de Editura ARCB, în 2011) că a văzut în el un adevărat profet al timpurilor noi, […] trimisul lui Dumnezeu pentru acest timp și pentru timpurile care vor veni. În același text, ÎPS Robu și-a exprimat totodată convingerea că acest Papă „a schimbat istoria prezentă, dar o va schimba și pe cea viitoare prin această învățătură referitoare la demnitatea omului, la libertățile omului, la respectul față de viață etc. Mulți vor vedea lumina în lume, lumina acestei vieți, datorită învățăturii Sfântului Părinte. Mulți vor muri cu demnitate datorită învățăturilor lui. Mulți vor interveni în favoarea celor slabi pentru că-și vor aminti de o învățătură mereu predicată de un Suveran Pontif care s-a numit Ioan Paul al II-lea.”

E important să ne amintim în aceste zile de o scrisoare enciclică a Papei Ioan Paul al II-lea care a împlinit cu puțin timp în urmă un sfert de veac de când a fost publicată (25 martie 1995). Este vorba despre Evangelium vitae, o enciclică cheie, un document extraordinar, care vorbește, atât inteligenței cât și inimii, despre valoarea și inviolabilitatea vieții umane, și în care Ioan Paul al II-lea semnalează, printre altele, că o cultură a morții a pătruns și în Biserică: „Prea adeseori” – scrie el – „credincioșii, chiar aceia care participă activ la viața eclezială, cad într-un fel de disociere între credința creștină și exigențele ei etice față de viață, ajungând astfel la subiectivism moral și la anumite comportamente inacceptabile. Trebuie să ne întrebăm atunci cu mare luciditate și curaj ce cultură a vieții este răspândită astăzi printre creștini…” (nr. 95).

Așa cum însuși Suveranul Pontif sublinia în paragraful nr. 5, Evangelium vitae „vrea să fie deci o reafirmare precisă și fermă a valorii vieții umane și a inviolabilității ei și totodată un apel pasionat adresat tuturor și fiecăruia, în numele lui Dumnezeu: respectă, apără, iubește și slujește viața, fiecare viață umană! Doar pe această cale vei găsi dreptate, dezvoltare, libertate adevărată, pace și fericire!” El și-a dorit ca aceste cuvinte să ajungă la toți fiii și fiicele Bisericii și la toate persoanele de bunăvoință, doritoare ale binelui fiecărui om și al sorții întregii societăți.

În aceste timpuri, când întreaga lume suferă din cauza unei noi pandemii și se confruntă cu tot felul de temeri și necunoscute, să ne lăsăm însoțiți la fiecare pas de acest apel al Sfântului Ioan Paul al II-lea și să dăm dovadă de iubire și responsabilitate față de semenii noștri, apărând și slujind fiecare viață, mai ales prin modul în care alegem să ne comportăm. Și să nu uităm, în același timp, că numai în măsura în care cultivăm o viață creștină autentică, acasă și în comunitățile noastre, vom putea fi adevărați mărturisitori ai Evangheliei Vieții.

APOSTOL AL CURAJULUI 

„Cu mărturia lui de credință, de iubire și de curaj apostolic, însoțită de o mare carismă umană, acest exemplar fiu al națiunii poloneze i-a ajutat pe creștinii din toată lumea să nu le fie teamă să spună că sunt creștini, că aparțin Bisericii, să vorbească despre Evanghelie. Într-un cuvânt: ne-a ajutat să nu ne fie teamă de adevăr, pentru că adevărul este garanția libertății. Și mai în sinteză: ne-a redat forța de a crede în Cristos, deoarece Cristos este Redemptor hominis, Răscumpărătorul omului: tema primei sale Enciclice și firul conducător al tuturor celorlalte. Karol Wojtyła a urcat pe scaunul lui Petru aducând cu el profunda sa reflecție despre confruntarea dintre marxism și creștinism, centrată pe om. Mesajul lui a fost acesta: omul este calea Bisericii, iar Cristos este calea omului.”

(Papa Benedict al XVI-lea – Predică la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, Piața San Pietro, Roma, 1 mai 2011, https://www.magisteriu.ro/predica-la-beatificarea-papei-ioan-paul-al-ii-lea-1-mai-2011/)

Monica Râpeanu


Actualitatea creştină, nr. 5/2020, Anul XXXI, p. 14-15.

Show Buttons
Hide Buttons