Anul acesta sărbătoarea Crăciunului e diferită față de alți ani. Podoabele specifice probabil că nu lipsesc nici de prin case și nici de pe străzi, iar colinde (de toate genurile) nu contenesc să răsune, ca un soi de compensare a ceea ce evenimentele festive nu mai pot oferi.
Și totuși, lucrurile nu mai sunt la fel. Constrângerea de a evita mulțimile și zarva lor și a rămâne cât mai mult izolați îi îndreaptă pe unii dintre noi către visare, nostalgii, dar și către depresii. Pe alții, în schimb, situația prezentă îi îndreaptă către mesajul și conținutul originar al acestor sărbători. De la început, evenimentele evocate în timpul acestor sărbători au reprezentat acele ocazii care le-au schimbat complet viața; o manifestare divină „i-a scos din întuneric”: unii au simțit că un mesaj (venit printr-un profet ori prin Isus însuși) le-a adus consolare și încredere, alții că și-au redobândit demnitatea și un sens nou în viață după ce au fost eliberați fizic ori moral de ceea ce îi ținea captivi. În acest sens, sunt elocvente cuvintele rostite de Dumnezeu prin profetul Isaia: Mângâiaţi, mângâiaţi-l pe poporul meu! Vorbiţi la inimă Ierusalimului şi spuneţi-i că suferinţa lui s-a terminat, că nelegiuirea sa a fost răscumpărată… Dar înnoirea deplină în ființele și în viețile răvășite și pustiite nu se realizează decât atunci când Domnul este lăsat să intre în ele, când Cuvântul Lui devine „lumina pașilor”. Într-adevăr, Domnul spune prin profet: În pustiu pregătiţi calea Domnului, îndreptaţi în loc neumblat o cale pentru Dumnezeul nostru! Atunci orice „vale” a umilințelor și a nedreptăților va fi înălțată, orice munte şi orice deal al orgoliilor și al tiraniilor vor fi nivelate, ce este strâmb în orânduire va fi îndreptat, iar orice aroganță colțuroasă va fi netezită. Atunci se va dezvălui mărirea Domnului şi toate făpturile vor înțelege și vor recunoaște lucrarea Lui sau, mai precis, că fără El viața omului se scufundă în neantul nonsensului.
Celebrarea anuală a Crăciunului este menită, în fond, să înfăptuiască în ființele și viețile noastre răvășite și pustiite aceeași lucrare eliberatoare. Or, ea se va concretiza doar atunci când venirea Fiului lui Dumnezeu în viețile noastre va însemna asumarea și trăirea după voința Lui exprimată în Evanghelie.
„Mângâiaţi, mângâiaţi-l pe poporul meu!”, spune Dumnezeul vostru. Un glas strigă: „În pustiu pregătiţi calea Domnului, îndreptaţi în loc neumblat o cale pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal vor fi nivelate, ce este strâmb va fi îndreptat, iar ce este colţuros va fi netezit.” (Is 40, 1.3-4)
Pr. Tarciziu Șerban
Actualitatea creştină, nr. 13/2020, Anul XXXI, p. 19.
