24 februarie 2019 • DUMINICA A VII-A D.P.A. • Fer. Marcu de Marconi, pr.

LECTURA I

Astăzi Domnul te-a dat în mâinile mele, însă eu n-am vrut să-mi ridic mâna asupra unsului Domnului.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 26,2.7-9.12-13.22-23

În zilele acelea, Saul s-a ridicat şi a coborât în pustiul Zif şi cu el erau trei mii de oameni aleşi ai lui Israel ca să-l caute pe David în pustiul Zif. David şi Abişai au ajuns la popor noaptea şi, iată, Saul era culcat şi dormea între care, iar suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui! Abner şi poporul lui erau culcaţi în jurul său. Abişai i-a zis lui David: “Dumnezeu l-a dat astăzi pe duşmanul tău în mâna ta! Acum lasă-mă să-l pironesc cu suliţa la pământ o singură dată şi nu va mai fi nevoie să repet!” Dar David i-a zis lui Abişai: “Nu-l ucide! Căci cine îşi întinde mâna împotriva unsului Domnului şi rămâne nevinovat?” David a luat suliţa şi urciorul cu apă de la capul lui Saul, şi au plecat. Nimeni nu i-a văzut, nici n-a observat şi nimeni nu s-a trezit, pentru că Domnul a făcut să cadă asupra lor un somn adânc. David a trecut de cealaltă parte şi a ajuns pe vârful muntelui, departe. Era mare distanţă între ei. David i-a răspuns: “Iată suliţa regelui! Să vină cineva dintre slujitorii tăi şi s-o ia! Domnul să întoarcă fiecăruia după dreptatea lui şi după fidelitatea lui. Domnul te-a dat astăzi în mâna mea, iar eu nu am vrut să-mi întind mâna împotriva unsului Domnului”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL

Ps 102(103),1-2.3-4.8 şi 10.12-13 (R.: 8a)

R.: Domnul este milostiv şi plin de îndurare.

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi tot ce este în mine să binecuvânteze numele său cel sfânt!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de binefacerile sale! R.

El îţi iartă toate nelegiuirile
şi te vindecă de orice boală.
El îţi răscumpără viaţa din adânc
şi te încununează cu îndurare şi dragoste. R.

Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de îndurare.
El nu face după greşelile noastre,
nici nu ne răsplăteşte după fărădelegile noastre. R.

Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi nelegiuirile noastre.
Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii,
aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de el. R.

LECTURA A II-A

După cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 15,45-49

Fraţilor, aşa este scris: “Primul om, Adam, a fost făcut cu suflet viu”, cel din urmă Adam, cu Duhul dătător de viaţă. Dar nu cel spiritual apare mai întâi, ci cel firesc, apoi cel spiritual. Primul om este făcut din pământ, este pământesc; al doilea om este din cer. Cum este cel pământesc, la fel sunt şi cei pământeşti, şi cum este cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE

In 13,34
(Aleluia) “Vă dau o poruncă nouă, spune Domnul: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii!” (Aleluia)

EVANGHELIA

Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,27-38

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: “Vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează! Celui care te loveşte peste un obraz întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! Celui care îţi cere dă-i şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi! Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel! Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel. Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească la fel înapoi. Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!”

Cuvântul Domnului


Comentariu la textele liturgice

Regele Saul cu 3.000 de soldaţi îl căutau pe David ca să-l omoare. Dar s-a ivit ocazia că David ar fi putut să-l omoare pe Saul. Aici se vede măreţia sufletească a lui David şi de ce a spus Dumnezeu că a găsit un om după inima lui: nu-l omoară pe duşmanul său fiindcă vedea în Saul ungerea ca rege din partea Domnului.
În lectura a doua găsim un îndemn al sfântului apostol Paul de a purta chipul celui care a venit din cer, al lui Isus. Prin urmare noi trebuie să avem respect faţă de viaţa duşmanilor, fiindcă ea este opera lui Dumnezeu Tatăl de la care vine Cristos, unsul Tatălui cu Duhul Sfânt. Asta în primul rând, dar, în al doilea rând, trebuie să avem mereu în faţa ochilor chipul lui Cristos de pe cruce, când s-a rugat pentru duşmanii săi Tatălui ceresc să-i ierte, găsindu-le chiar scuza: nu ştiu ce fac.
Cine nu iartă, nu se roagă şi nu caută scuză duşmanului său, el însuşi devine cel mai mare duşman al lui Dumnezeu Tatăl, autorul vieţii, şi cel mai mare duşman al lui Cristos care, iertând şi rugându-se pentru duşmanii săi, s-a rugat implicit şi pentru orice duşman al nostru. Ar fi drept ca eu să urăsc şi să osândesc pe cel pentru care Cristos s-a rugat, a suferit, iertat, a murit şi a înviat?
Isus repetă de două ori porunca sa în episodul evanghelic ascultat: Iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă fac rău! Ea pune în contrast iubirea pe care o au cei răi faţă de cei ce sunt ai lor şi iubirea pe care trebuie s-o aibă un creştin, ca să fie creştin autentic, faţă de orice om, creştin sau păgân, prieten sau duşman. A face bine tuturor este cea mai nobilă asemănare cu Dumnezeu care face să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi şi lasă să cadă ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Aici stă culmea iubirii, culmea sfinţeniei.
Mulţi se plâng, în situaţii dificile cu semenii, spunând: Ştiu ce-mi cere Mântuitorul, dar eu n-am stofă de erou; n-am stofă de martir; n-am stofă de sfânt. Întrebarea este: De ce n-ai stofă de erou, de martir, de sfânt? Dacă nu ştii de ce nu ai, ţi-o spun eu: n-o ai fiindcă n-ai cerut-o prin rugăciune; dar, o dată ai fost botezat, ai fost îmbrăcat în Cristos, ai primit chipul celui care a venit din cer. Ce ai făcut cu această haină albă de la botez? Ar trebui să-ţi fie ruşine să te plângi, să găseşti scuze că n-o ai, fiindcă ai avut-o şi n-ai păstrat-o. Creştinul nu poate avea nicio scuză când urăşte şi se răzbună pe duşmanul său, când are posibilitatea să-i facă bine şi nu-i face, să-i găsească scuze şi nu-i caută, fiindcă Isus este modelul desăvârşit al iubirii.

Anton Dancă, VADEMECUM, (Consideraţii, pilde şi exemple pentru solemnităţi şi duminici), Anul C, Editura „Presa Bună”, 2005


Sfântul săptămânii

Antonia (1400-1472)

S-a căsătorit foarte tânără și a avut un copil. După ce a rămas văduvă a intrat în mănăstirea terțiarelor Sfântului Francisc din Florența. A fost superioară la Foligno între 1430 și 1433 și apoi la Aquila. Aici, fiind încurajată de Sfântul Ioan din Capistrano fondează mănăstirea Corpus Domini, dedicată Euharistiei. Faima ei de sfințenie a atras numeroase vocații în noul ordin înființat. Cultul ei este autorizat de Papa Pius al IX-lea la 17 septembrie 1847 și confirmat la 28 iulie 1848.


Calendarul săptămânii 24 februarie – 3 martie 2019

24 D † DUMINICA A VII-A D.P.A.; Fer. Marcu de Marconi, pr.
25 L Sf. Cezar, medic
26 M Sf. Alexandru, ep.
27 M Sf. Gabriel al Maicii Îndurerate, clg.
28 J Sf. Ioan Cassian, pr. **; Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, clg.
1 V Sf. Albin, ep.
2 S Sf. Angela a Crucii, clg.
3 D † DUMINICA A VIII-A D.P.A.; Sf. Cunegunda, împ.; Marin, ostaș m.


Gândul săptămânii

“Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.”
(Fericitul Vladimir Ghika)


© 2018 don Giovanni Berti, www.gioba.it

 


Foaia liturgică este un instrument liturgic pus la dispoziție de Actualitatea Creștină, revista Arhidiecezei Romano-Catolice de București / www.actualitatea-crestina.ro

Show Buttons
Hide Buttons