În primăvara anului 2019, au fost tipărite două volume despre Maica Domnului de la Lourdes, ce inaugurează o colecţie mai amplă de cărţi esenţiale dedicate subiectului apariţiilor Fecioarei Maria în grota Massabielle din Pirineii francezi.

Primul volum, Henri Lasserre, „Istoria Maicii Domnului de la Lourdes”, nu reprezintă o noutate absolută pentru cititorii români, pentru că a mai fost tipărit la Iaşi, în anul 1885, în traducerea lui Gian Luigi Frollo, un profesor italian care preda la Universitatea din Bucureşti, autorul versiunii româneşti a imnului „Fecioara la munte”. Limbajul cărţii a fost revizuit în întregime şi i-a fost adăugat un amplu „Studiu final”. Ediţia de faţă poartă şi binecuvântarea PSS Petru Gherghel.

 

Cel de-al doilea volum, René Laurentin, „Apariţiile Fecioarei Maria la Lourdes. Relatare documentată”, reprezintă traducerea din franceză a cărţii celui mai mare expert în istoria evenimentelor mariane din Pirineii francezi. Părintele Laurentin a investit 20 de ani din viaţă ca să cerceteze în marile arhive ale Europei toate documentele despre Lourdes. Volumul acesta este o sinteză a amplelor sale studii.

Ambele cărţi prezintă istoria apariţiei Fecioarei la Lourdes, însă, în realitate, fiecare dintre ele o face în perioade, din puncte de vedere şi cu stiluri complet diferite. Originalul primului volum, al lui Henri Lasserre, a fost publicat în 1869, la numai 11 ani de la evenimente. Întrucât conţine relatările emoţionante ale unor martori oculari şi ale primelor persoane care au fost vindecate prin apa izvorului miraculos dat de Fecioara Maria la Lourdes, cartea emană o bucurie şi un entuziasm unic.

Volumul al doilea, al lui René Laurentin, a fost pregătit în 1958, pentru Centenarul evenimentelor. Prin cercetările lui, acest mariolog a făcut lumină şi a demonstrat –cu precizie şi rigoare- ce, cum şi când s-a întâmplat la Lourdes, întrucât în cei 100 de ani care trecuseră de la cele 18 apariţii s-a mai făcut încurcătură între date, întâmplări şi cuvinte. Cartea este scrisă în mod riguros şi precis, însă îşi are doza ei de savoare, lăsând cititorul edificat.

Apariţiile de la Lourdes sunt cel mai mare semn din istoria omenirii! O afirmă prezenţa anuală a 6.000.000 de pelerini, mai mult decât în oricare alt Sanctuar al lumii. La Lourdes, Preacurata aduce aminte omenirii de legământul Dumnezeului vieţii cu creaţia Sa. Don Tonino Bello – episcop mort în faimă de sfinţenie- spunea: „Nu vă temeţi: la Lourdes, Fecioara Sfântă ne repetă încă o dată că roşul amurgului care prevesteşte vreme bună, nu şi-a pierdut din culoare”.

Pr. Cristian Florin Sabău,

Preot greco-catolic

Pentru comenzi: diacon Claudiu BODA, Magazinul Greco-Catolic „Sf. Tereza” [str. Episcop Mihai Pavel, nr. 4, Oradea, jud. Bihor], email: claudiupelerinaje@yahoo.com, telefon: 0766 379 879 sau 0744958932.


Articol publicat într-o formă restrânsă în Actualitatea creştină, nr. 10/2019, Anul XXX, p. 34.

Show Buttons
Hide Buttons