Repere istorice
Seminariile teologice, ca locuri specifice pentru formarea preoților, au fost rânduite de Conciliul Tridentin (1545-1563). Timp de peste 200 de ani, Congregația „pentru Răspândirea Credinței” (De Propaganda Fide) a trimis în Valahia (Țara Românească) și Moldova preoți misionari a căror pregătire teologico-spirituală se făcea în seminariile teologice ale Occidentului catolic.
În Vicariatul Apostolic al Valahiei primul seminar teologic a fost deschis la Craiova, în anul 1731, de Episcopul Nicolae Stanislavič, și pus sub îngrijirea călugărilor piariști. Din păcate, transferarea episcopului la Cenad (Timișoara), în anul 1739, a fost urmată și de mutarea seminarului în Banat. În anul 1815, Episcopul Fortunato Ercolani, vicar apostolic al Valahiei, a reușit să aducă de la Viena la București câțiva călugări redemptoriști, pentru a se ocupa de școlile catolice. Printre ei se aflau și doi seminariști teologi, care și-au terminat cursul de formare la București și au fost hirotoniți preoți pe 23 ianuarie 1816 în biserica Bărăția. Vremurile vitrege i-au determinat și pe redemptoriști, în scurtă vreme, să părăsească Bucureștiul și opera educativă abia începută.
În anul 1870 a fost numit Episcop de Nicopole și vicar apostolic al Valahiei Monseniorul Ignazio Felice Paoli, din Congregația Pasioniștilor. Îndată după numire, Monseniorul Paoli și-a dat seama că două lucruri sunt vitale pentru catolicii din Valahia: construcția unei catedrale și fondarea unui seminar pentru ridicarea de cler autohton. Providența a rânduit ca numele lui să rămână, spre veșnică pomenire, la temelia acestor două instituții ale catolicilor din România.
Seminarul a fost deschis chiar în anul 1870, într-o aripă a vechii reședințe episcopale din Calea Călărașilor, pe locul unde s-a construit mai târziu Cercul catolic „Tomis”. În anii următori, pregătirea seminariștilor se va întregi prin cursurile de filozofie și teologie deschise în clădirea casei parohiale de la Cioplea, lângă București.
În 1893 Seminarul s-a mutat în clădirea proprie construită în curtea Catedralei Sfântul Iosif din București. Nu după multă vreme, în anul 1906, Arhiepiscopul Raymund Netzhammer, pentru a-i avea sub privirile sale, i-a mutat pe seminariști în Palatul Arhiepiscopal din str. Esculap, actualul Palat al Nunțiaturii Apostolice în România. În clădirea seminarului vor funcționa în următorii ani școli catolice. Când s-a hotărât construirea unui nou Palat Arhiepiscopal chiar lângă Catedrala Sfântul Iosif (1925), s-a decis ca o parte a acestuia să fie destinată Seminarului. În anul 1926 seminariștii s-au mutat în noua clădire a Seminarului „Sfântul Duh”. În rugăciunile de mulțumire, profesori și alumni îl vor aminti mereu pe Papa Pius al XI-lea, marele lor binefăcător.
În vara anului 1949 au avut loc ultimele hirotoniri de preoți în Catedrala Sfântul Iosif din București înainte de scoaterea Seminarului în afara legii și confiscarea clădirii din curtea Catedralei, care funcționase între anii 1906 și 1949 ca școală, respectiv liceu catolic condus de Frații Școlilor Creștine.
Recuperată cu greu de la Ministerul Învățământului, clădirea Seminarului catolic din curtea Catedralei Sfântul Iosif a fost consolidată și modernizată prin grija Arhiepiscopului Ioan Robu, funcționând în prezent ca Facultate de Teologie Romano-Catolică în cadrul Universității București, destinată laicilor. Preoții Arhidiecezei de București se formează, începând cu anul 1956, la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iași.
Mons. Ieronim Iacob
Actualitatea creştină, nr. 11/2020, Anul XXXI, p. 33.
